Stiri de ultima ora

Victorie la scor cu Feroe. România a câştigat cu 4-1 şi este pe locul trei în grupă

Victorie la scor cu Feroe. România a câştigat cu 4-1 şi este pe locul trei în grupă
Sport
Victorie la scor cu Feroe. România a câştigat cu 4-1 şi este pe locul trei în grupă

România a făcut scor cu Insulele Feroe. La Cluj, tricolorii s-au impus cu 4-1 şi sunt pe locul trei în grupă. Keşeru de două ori, Deac şi Puşcaş au fost marcatorii.

Tricolorii, victorie cu Feroe

Tricolorii au disputat marţi seară al doilea meci din preliminariile Euro 2020, primind, la Cluj, replica selecţionatei din Insulele Feroe.

După o jumătate de repriză de joc destul de ezitant, Stanciu a centrat de pe stânga, Keşeru a deviat şi Deac a reluat în plasă din şase metri, deschizând scorul pentru echipa lui Cosmin Contra în minutul 26.

Trei minute mai târziu, Keşeru a devenit din servant, marcator. Deşi balonul a ajuns la el între patru adversari, a ştiut să controleze, să se întoarcă şi să şuteze imparabil.

Şi, după alte trei minute, tot Keşeru a speculat încă o minge, pe care a reluat-o din apropiere printre picioarele lui Nielsen, ajungând la cota 10 reuşite pentru naţională.

Cu cinci minute înainte de pauză, arbitrul turc Halil Umut Meler a văzut penalty la o intervenţie a lui Moţi asupra lui Olsen şi Davidsen a redus din diferenţă de la punctul cu var.

În partea a doua, tricolorii au continuat să domine şi Puşcaş a concretizat această dominare cu un gol frumos în minutul 63, stabilind scorul final România - Insulele Feroe 4-1.
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus