Stiri de ultima ora

Veste uriaşă pentru ieşeni! Stadion nou în Copou, de 20.000 de locuri. Anunţul făcut de primarul Mihai Chirica

Veste uriaşă pentru ieşeni! Stadion nou în Copou, de 20.000 de locuri. Anunţul făcut de primarul Mihai Chirica
Sport
Primăria Municipiului Iaşi va construi un stadion municipal modern. Noul stadion va avea 15.000 - 20.000 de locuri, urmând să beneficieze de toate dotările cerute de normele FRF şi UEFA.

Pentru acest obiectiv, municipalitatea a propus două posibile amplasamente, ambele aflate în proprietatea acesteia: terenul proprietate publică de 140 de hectare din Moara de Vânt (zonă liberă de sarcini) şi actualul teren pe care se află Stadionul „Emil Alexandrescu”. Pentru fiecare amplasament posibil ofertanţii vor trebuie să prezinte câte un studiu cu avantajele şi dezavantajele fiecăruia din punct de vedere al accesibilităţii şi dotărilor edilitare din zonă.

”Printre studiile pe care compania câştigătoare va trebui să le realizeze se numără studiul de amplasament, studiul topografic, studiul geotehnic, studiul de coexistenţă (dacă este cazul), documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii (acolo unde este cazul), studiul de fezabilitate, documentaţia tehnică pentru obţinerea avizelor/acordurilor/autorizaţiilor necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire, care nu au fost solicitate prin certificatul de urbanism (în cazul în care se impun), proiectul tehnic pentru autorizarea executării lucrărilor, proiectul tehnic de execuţie şi documentaţia tehnică pentru organizarea execuţiei”, a completat edilul Iaşiului.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus