Stiri de ultima ora

US Open, moment de răscruce pentru Halep: Pe ce locuri poate ajunge Simona după ultimul Grand Slam al anului

US Open, moment de răscruce pentru Halep: Pe ce locuri poate ajunge Simona după ultimul Grand Slam al anului
Sport
US Open 2019 se apropie cu paşi rapizi. Dacă la masculin, „suspecţii de serviciu“ sunt Novak Djokovici, Rafael Nadal şi Roger Federer, adică jucătorii care au câştigat 11 din ultimele 15 finale la Flushing Meadows, în schimb, în proba feminină, intuirea câştigătoarei e o misiune aproape imposibilă! 

Iar asta pentru că tenisul feminin e extrem de imprevizibil, elocventă fiind şi o statistică în acest sens: din 2014 până acum, fiecare dintre cele cinci ediţii ale US Open a fost câştigată de o altă jucătoare!

Iar startul competiţiei din acest an va bulversa complet Top 10 mondial. Iată cele mai spectaculoase modificări:

*Campioana de anul trecut, Naomi Osaka, va pierde 2.000 de puncte, dar şi şefia clasamentului WTA! Osaka va cădea pe 4, iar lider WTA va fi Ashleigh Barty.

*Podiumul mondial va fi completat de Pliskova şi de Halep, fiecare urmând să urce câte un loc.

*Serena Williams, finalista de anul trecut, şi Madison Keys, semifinalistă, vor părăsi Top 10. Acolo, îşi vor face apariţia Belinda Bencic şi Bianca Andreescu. Dacă elveţianca a fost eliminată în turul I anul trecut, în schimb, Andreescu nici n-a fost prezentă pe tabloul principal la US Open 2018, fiind învinsă în turul I al calificărilor. De altfel, la ediţia din acest an, Andreescu va figura, în premieră, pe tabloul principal al turneului de la Flushing Meadows! Iar acest debut va fi unul fericit pentru puştoaica de 18 ani care, neavând puncte de apărat la US Open, va urca până pe locul 9 la startul competiţiei. Ceea ce e o performanţă colosală pentru Bianca, având în vedere că se afla pe locul 152 WTA la ultimul clasament publicat în 2018.

Halep, între locul 1 şi 8

În ceea ce o priveşte pe Simona Halep, aceasta va aborda ultimul Grand Slam al anului fără presiunea clasamentului. În condiţiile în care n-a mai câştigat un meci la Flushing Meadows din 2016, românca are în faţă două variante-extreme: fie că va urca spectaculos în clasamentul WTA, fie că va suferi o cădere drastică.

„Simo“ poate recuceri fotoliul de lider, însă acest scenariu e valabil doar dacă Halep câştigă US Open 2019. Iar acest rezultat trebuie să fie coroborat cu eliminarea lui Barty înainte de semifinale şi ieşirea lui Pliskova din competiţie înainte de finală!

Dacă Halep va bifa însă un al treilea turneu slab, după cele din 2017 şi 2018, atunci ea poate cădea până pe 8 după US Open 2019! Asta deoarece, la startul competiţiei, va exista doar o diferenţă de 538 de puncte între Halep, ocupanta locului 3 în ierarhia virtuală, şi Kiki Bertens care va fi pe 7. Mai mult, dintre urmăritoarele Simonei, doar Osaka are un număr uriaş de puncte de apărat, 2.000. În rest, Kvitova, Svitolina şi Bertens au fost eliminate între tururile trei şi patru în 2018 şi, drept urmare, au şanse reale de a-şi îmbunătăţi parcursul în acest an.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus