Stiri - Editia din date de 20-03-2017

Arhiva stiri din data de:
20-03-2017 Stiri de ultima ora din

Unul dintre jucătorii importanţi ai naţionalei are probleme medicale: "Este incert, rămâne de văzut dacă putem să-l recuperăm până la meciul cu Danemarca"

Sport
După-amiază a fost programată prima şedinţă de pregătire a naţionalei cu public în tribună. Mulţi copii, băieţi şi fete, s-au aflat în tribunele stadionului din Mogoşoaia. Jucătorii naţionalei le-au pregătit o surpriză doamnelor şi domnişoarelor prezente la antrenament. Ei au urcat în tribună şi le-au oferit câte un trandafir alb.

La finalul antrenamentului, o grupă de junioare a intrat pe gazon şi a efectuat un scurt antrenament împreună cu antrenorul secund Rudi Verkempinck şi cu trei dintre tricolori, Răzvan Marin, Dorin Rotariu şi Cristian Săpunaru. Bogdan Stancu nu a participat la şedinţa de pregătire.

"Bogdan Stancu este încă incert, rămâne de văzut dacă staff-ul medical va avea posibilitatea să-l refacă. Oricum, sunt situaţii independente de voinţa noastră şi trebuie să ne axăm pe cei care sunt valizi, astfel încât să câştigăm cu Danemarca. Florin Andone şi Bogdan Stancu sunt piese importante pentru echipa naţională", a declarat Ionuţ Badea, antrenorul secund al primei reprezentative, pentru site-ul Federaţiei Române de Fotbal.



Va recomandam sa cititi si :
10
nov.
chiriches tatarusanu si rat au lipsit de la primul antrenament al nationalei
Sport
Chiricheş şi Tătăruşanu se vor alătura lotului în această seară şi vor intra în program de marţi, în timp ce Raţ a rămas la hotel, el fiind sub tratament după...

18
mar.
accidentarea lui lung jr sansa lui nita portarul stelei convocat de urgenta in locul goalkeeper ului de la astra
Sport
Florin Niţă 29 de ani , portarul echipei FC Steaua , a fost convocat în lotul naţionalei României pentru meciul cu Danemarca de la Cluj, de pe 26 martie, din preliminariile...

17
nov.
iordanescu il ironizeaza pe galca i l am trimis la echipa pe tanase
Sport
Disputa dintre selecţionerul Anghel Iordănescu și antrenorul Stelei, Constantin Gâlcă, privind utilizarea jucătorilor la amicalul cu Danemarca, este departe de a fi ajuns la final. Iordănescu l a ironizat pe Gâlcă, după ce...

20
mar.
flori pentru spectatori jucatorii nationalei au impartit trandafiri la antrenament bogdan stancu e incert
Sport
 „Rămâne de văzut dacă stafful medical va putea să îl refacă pe Bogdan Stancu“, a declarat secundul Ionuţ Badea despre jucătorul lui Bursaspor, care are o coastă fisurată.  Fotbaliştii naţionalei...

10
nov.
trei fotbalisti au lipsit de la antrenamentul nationalei
Sport
Trei fotbaliști Vlad Chiricheș, Ciprian Tătărușanu și Răzvan Raţ au lipsit, luni, de la primul antrenament al echipei naţionale. Chiricheş şi Tătăruşanu se vor alătura lotului în această seară şi...


comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari pentru impozitare Wagner Invest Evaluari pentru impozitare Wagner Invest
Evaluari pentru impozitare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Sport:
Artilcole stiri grupate pe subiecte