Stiri de ultima ora

Tragedie în fotbal: patronul unei echipe a fost găsit mort pe râul Mureş

Tragedie în fotbal: patronul unei echipe a fost găsit mort pe râul Mureş
Sport
Ziua de sâmbătă a adus o veste proastă în fotbalul românesc, după ce patronul unei echipe a fost găsit mort pe râul Mureş, sub podul care leagă două localităţi, Pecica şi Sânpetru German.

În vârstă de 48 de ani, Dan Ristin, fusese dat dispărut de familia sa încă de vineri, după ce plecase de acasă pentru a spăla maşina. După aflarea veştii, meciul dintre Victoria Felnac şi Pâncota, din Liga a IV-a, a fost amânat, Dan Ristin fiind patronul celei dintâi echipe.

În urma cercetărilor la faţa locului, procurorii găsit o serie de indicii, încât iau în calcul şi posibilitatea sinuciderii înscenate sau determinate de cineva. „Am mers pe înlesnirea sau determinarea sinuciderii, am înregistrat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Verificăm toate aspectele: traseul pe care l-a avut, facem investigaţii în legătură cu ultimele întâlniri. 

Am dispus efectuarea necropsiei, iar în urma acesteia se va stabili natura leziunilor, mecanismul producerii lor şi ora la care s-a produs decesul. Şi, dacă sunt şi urme de lovire directă, alta decât lovirea produsă prin căderea de pe pod, atunci luăm în considerare inclusiv omorul. Verificăm toate aspectele”, a declarat procurorul criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Pavel Palcu, pentru jurnalul arădean Aradon. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus