Stiri de ultima ora

Tenis: Gabriela Ruse, în semifinalele turneului ITF de la Joue-Les-Tours (Franța)

Tenis: Gabriela Ruse, în semifinalele turneului ITF de la Joue-Les-Tours (Franța)
Sport
Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse s-a calificat, joi, în semifinalele turneului ITF de la Joue-Les-Tours (Franța), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după 6-4, 3-6, 7-6 (5) cu japoneza Mari Osaka.

Românca (19 ani, 214 WTA), a doua favorită a competiției, s-a impus după două ore și 21 de minute în fața niponei (21 ani, 302 WTA), la capătul unui meci în care a avut 4 ași și 8 duble greșeli.

În penultimul act, Ruse o va înfrunta pe Tereza Smitkova (Cehia), o jucătoare de 23 de ani care ocupă locul 216 în ierarhia mondială.

La dublu, Ruse va juca finala alături de compatrioata sa Jaqueline Adina Cristian, după 4-6, 7-5, 10-5 cu favoritele numărul doi, Sofia Șapatava (Georgia)/Emily Webley-Smith (Marea Britanie). Adversarele din finală vor fi britanicele Sarah Beth Grey și Samantha Murray.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus