Stiri - Editia din date de 25-03-2015

Arhiva stiri din data de:
25-03-2015 Stiri de ultima ora din

Străinii sunt sfătuiţi să nu aleagă România: ce recomandare au primit portughezii care au de gând să vină la noi

Sport
Teixeira e cel mai prolific jucător portughez din Liga I, în acest moment, el fiind legitimat la Petrolul, un club aflat în insolvenţă.

Situaţia critică în care a ajuns primul eşalon, cu şapte formaţii aflate în insolvenţă, a făcut ca străinii să fie îndemnaţi la precauţie înainte de a semna cu o grupare din România.

În ultimii ani, foarte mulţi lusitani au sosit în campionatul românesc, CFR fiind echipa care a iniţiat această modă. Acum însă, formaţia din Gruia se află în insolvenţă, la fel ca Rapid, Dinamo, Petrolul, Universitatea Cluj, Oţelul Galaţi şi FC Braşov.

Iar perspectivele sunt sumbre, după cum a declarat Emilian Hulubei, preşedintele AFAN (Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România) pentru Digi Sport. „Fac un anunţ important. Alte două cluburi o să intre în insolvenţă! Nu pot să le spun numele, dar situaţia e foarte proastă în fotbalul românesc, din punct de vedere financiar“, a declarat Hulubei.

Se pare că Ceahlăul şi Astra sunt cele două grupări la care s-a referit conducătorul AFAN. Nemţenii au ajuns pe mâna lui Angelo Massone în această iarnă, iar italianul caută soluţii de finanţare pentru a putea susţine clubul. Şi giurgiuvenii sunt într-o situaţie critică, după ce o firmă de impresariat din Portugalia a solicitat intrarea clubului în insolvenţă din cauza unor datorii neplătite.

„Să nu mai mergeţi în România“

În acest context, Digi Sport a descoperit că site-ul oficial al Sindicatului Jucătorilor Profesionişti de Fotbal din Portugalia (SJPF - Sindicato dos Jogadores Profissionais de Futebol) a publicat un material prin intermediul căruia fotbaliştii lusitani sunt atenţionaţi cu privire la starea de insolvenţă în care au intrat mai multe cluburi din România. Jucătorii portughezi sunt sfătuiţi să nu mai accepte oferte din Liga I, fiindcă riscă să nu-şi primească banii pentru serviciile prestate.



Articole similare :
25
Mar
afan vrea sa intarzie inceperea meciurilor din liga i cu 10 minute
Sport
Preşedintele sindicatului fotbaliştilor a început demersurile pentru modificarea Legii Insolvenţei, care în forma actuală dezavantajează sportivii. Am discutat şi cu nişte parlamentari care ne au promis că vor propune modificarea Legii...

13
Mar
afan a reclamat la fifa si uefa rezilierea contractelor jucatorilor din liga i in timpul sezonului
Sport
Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori a trimis la FIFA şi la UEFA o sesizare prin care reclamă rezilierea unilaterală a contractelor jucătorilor de către cluburile din Liga I aflate în...

12
Nov
afan acuza frf ul masura adoptata de comitetul executiv va facilita practica cluburilor de a nu isi plati angajatii
Sport
Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România a redactat un comunicat de presă prin care critică decizia de ieri a Comitetului Executiv cu privire la îmblânzirea sancţiunilor pentru neîndeplinirea condiţiilor...

13
Apr
fotbal de amorul artei conditia fotbalistului din romania si realitatea crunta din liga i salarii pierdute cu lunile fotbal pe burta goala si bani de acasa
Sport
Fotbal de amorul artei . Condiţia fotbalistului din România şi realitatea cruntă din Liga I. Salarii pierdute cu lunile , fotbal pe burta goală şi bani de acasă Fotbaliştii de la ASA...

25
Apr
telex din lumea fotbalului pe rapid o paste falimentul de ce depinde viitorul unui club la care tin multi romani
Sport
Giuleştenii sunt favoriţi să revină în Liga I, însă eşecul din weekend, 0 2 cu Dacia Unirea Brăila, i a aruncat pe locul 2 în clasamentul play off ului din B1. „Pe Rapid o...

comments powered by Disqus
Foto:










Urmareste DiaCaf.com pe :
Ultimele stiri : Sport:
Artilcole stiri grupate pe subiecte