Stiri de ultima ora

Sorin Cârțu, președinte CSU Craiova: "Nu ar trebui să pierdem niciun meci cu lotul acesta"

Sorin Cârțu, președintele clubului CS Universitatea Craiova, a afirmat că lotul echipei pe care o conduce este unul "foarte bun, competitiv", astfel că gruparea olteană nu ar trebui să piardă niciun meci în această componență, potrivit Mediafax.

"În general, este un lot foarte bun, un lot competitiv. Din punctul meu de vedere, cu lotul Universității, pentru campionatul nostru, nu ar trebui să pierdem niciun meci, mai ales la ceea ce oferă fotbalul românesc", a declarat Cârțu, într-un interviu acordat în cantonamentul din Antalya.

Ulterior, președintele clubului a vorbit despre pregătirea din Antalya, noul antrenor Corneliu Papură, făcând totodată și un apel către fani, cerându-le acestora să îl susțină pe cel devenit principal, după plecarea lui Victor Pițurcă.

"E un cantonament bun și, în calitate de președinte, pot să spun că mi-a plăcut ce am văzut în această perioadă. S-a lucrat intens, în baza unui program pe care conducerea tehnică l-a făcut, iar prima săptămână a fost una destul de bună, mi-a plăcut ce am văzut. Obiectivul nostru se știe care este, e anunțat de la începutul sezonului și rămână în continuare. Atacăm cele două trofee ale campionatului românesc, sperăm să și reușim. Avem un lot bun, conducerea tehnică trebuie să-l valorifice prin muncă, să le scoată în evidență calitățile.

Este stabilit, Papură va fi antrenorul principal și va conduce banca tehnică a Universității pentru perioada următoare. Sper să aibă și mai multă șansă, pentru că un antrenor are nevoie și de șansă în cariera lui. Din punctul meu de vedere, 70-80% e știință, iar 20-30% ește șansă. Sper să aibă mai multă șansă decât în cele opt etape când a condus echipa. În perioada respectivă a făcut o medie de două puncte pe meci, care îți dă speranțe pentru cupele europene, sperăm ca măcar să o repete în perioada următoare.

La momentul respectiv, odată cu plecarea lui Piți, s-a mers pe Cornel și în ideea continuării unei munci pe care a depus-o banca tehnică condusă de Piți la momentul respectiv. Fanii să aibă încredere mai multă în ceea ce se întâmplă la momentul actual, să-l susțină pe Cornel. Fiind unitatea asta între jucători, antrenori, conducere și spectatori, sigur obiectivele vor fi îndeplinite mai ușor", a mai spus Cârțu.

În această iarnă, până în prezent, Universitatea Craiova l-a transferat pe Dan Nistor, de la Dinamo, și i-a cedat pe Raoul Baicu și Carlos Fortes, la Astra Giurgiu, respectiv Ittihad Tanger.

Victor Piţurcă a părăsit funcţia de manager al formaţiei Universitatea Craiova la începutul anului 2020, după doar patru luni. În locul său a fost numit Corneliu Papură, cel care a mai fost principal în perioada aprilie-august 2019 şi secund al lui Piţurcă în intervalul septembrie-decembrie 2019.

După 22 de runde scurse din actuala ediție de Liga 1, Universitatea Craiova ocupă locul 4, cu 37 de puncte acumulate. Prima partidă oficială din 2020 a echipei oltene va avea loc pe 31 ianuarie, contra celor de la Gaz Metan Mediaș.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus