Stiri de ultima ora

Simona Halep, şanse mici de a reveni pe locul WTA. Misiune imposibilă la Roma

Simona Halep a revenit pe locul 2 WTA și s-a apropiat amenințător de liderul mondial Naomi Osaka. Japoneza are acum un avans de doar 239 de puncte.

Simona Halep are însă de apărat la turneul de la Roma, în această săptămână  finala de anul trecut şi cele 585 de puncte aferente. De partea cealaltă, Naomi Osaka a fost eliminată prematur în 2018, mai precis în turul doi, pentru care a obţinut doar 60 puncte WTA.

"Obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par", a fost mesajul postat de WTA, care este un avertisment cu trimitere directă la apropierea Simonei Halep de Naomi Osaka.

De altfel, sportiva din Japonia a recunoscut că s-a speriat de româncă, iar presiunea cu privire la faptul că ar putea pierde prima poziție în clasamentul WTA a făcut-o să părăsească încă din sferturile de finală turneul de la Madrid.

Simona Halep va debuta la Roma miercuri, direct în turul doi, urmând a întâlni învingătoarea din partida Barbora Strycova - Marketa Vondrousova. Românca are un traseu greu, cu Qiang Wang sau Daria Kasatkina în optimile de finală, Serena Williams sau Sloane Stephens în sferturile de finală,  Naomi Osaka sau Kiki Bertens în semifinale şi Petra Kvitova, Karolina Pliskova, Elina Svitolina sau Belinda Bencic în finală.
www.rtv.net

Articole similare :
comments powered by Disqus