Stiri de ultima ora

Simona Halep joacă azi pentru al treilea trofeu la Madrid și pentru locul 1 mondial. "Va fi o mare provocare să câștig din nou acest trofeu, dar nu pun presiune pe mine"

Simona Halep joacă azi pentru al treilea trofeu la Madrid și pentru locul 1 mondial. Va fi o mare provocare să câștig din nou acest trofeu, dar nu pun presiune pe mine
Sport
Simona Halep joacă azi pentru al treilea trofeu la Madrid și pentru locul 1 mondial. "Va fi o mare provocare să câștig din nou acest trofeu, dar nu pun presiune pe mine"

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) joacă astăzi a 35-a finală a carierei și a patra la turneul Premier Mandatory de la Madrid. Românca o înfruntă în ultimul act în capitala Spaniei pe olandeza Kiki Bertens (27 de ani, 7 WTA), iar meciul are o dublă miză pentru româncă: victoria îi poate aduce al treilea trofeu la turneul de la Madrid, dar și numărul 1 mondial.

Simona Halep

"O finală este o finală, va trebui să mă concentrez cum am făcut toată săptămâna, va fi o mare provocare să câștig din nou acest trofeu, dar nu pun presiune pe mine", a declarat Simona Halep la finalul semifinalei câștigate vineri în fața Belindei Bencic, cu 6-3, 6-7, 6-0.

Simona Halep a jucat prima finală la Madrid Open în 2014, când a pierdut în faţa rusoaicei Maria Șarapova. Românca a câștigat trofeul  în 2016 şi 2017, iar anul trecut a ajuns în sferturi, fiind  eliminată de Karolina Pliskova.

It s @Simona_Halep facing off against @kikibertens for the @MutuaMadridOpen title!It s also a battle of the Top 2 players on @WTA_insider s Clay Court Power Rankings --> https://t.co/J824iECXrt pic.twitter.com/BHaAu3avGj

— WTA (@WTA) May 11, 2019

Românca a fost învinsă de Kiki Bertens anul trecut, în finala turneului WTA de la Cincinnati.

Scorul întâlnirilor directe este 3-2 pentru Simona Halep, iar bilanțul  pe zgură este egal, 1-1.

Olandeza joacă  pentru a două oară consecutiv finala turneului de la Madrid. În 2018 a fost învinsă  de Petra Kvitova,  pe care acum a eliminat-o în sferturi.

Simona a transmis un mesaj special pe Twitter fanilor ei, un filmuleț în care le mulțumește pentru sprijin: "Sunt fericită să fiu din nou în finală aici, la Madrid, este turneul meu special. Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul din timpul săptămânii și abia aștept să fiți din nou alături de mine la finală."
www.tvrinfo.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus