Stiri de ultima ora

Scandalul după Poli Timişoara – HCDS Constanţa ia amploare. Un oficial al „delfinilor”, acuzat că „trece pe la casele de pariuri”

Scandalul după Poli Timişoara – HCDS Constanţa ia amploare. Un oficial al „delfinilor”, acuzat că „trece pe la casele de pariuri”
Sport
Branislav Angelovski, team-managerul echipei Constanţa, a fost foc şi pară după meciul de ieri pe care HCDS l-a încheiat la egalitate în deplasare cu Poli, scor 22-22. Oficialul „delfinilor” a făcut acuzaţii în toate direcţiile, către federaţie, către bănăţeni, inclusiv către Dinamo şi CSM Bucureşti, adversarele directe în lupta pentru titlu, care şi-ar fi băgat „coada”, astfel încât Constanţa să se împiedice.

Furia lui Angelovski, dar şi a delegaţiei de la malul mării a pornit de la arbitrajul cuplului Barbu – Manafu. Oaspeţii au acuzat maniera de arbitraj, iar de aici până la declaraţiile acide a fost un singur pas. Oficialii Timişoarei au reacţionat şi au susşinut că Poli nu a făcut altceva decât să-şi apere şansele şi să lupte pentru locul 2 în serie.

Dinamo a reacţionat la rândul ei prin vocea lui Daniel Georgescu. Reacţia fostului vicepreşedinte al FRH a fost dură la adresa lui Angelovski, sugerând printre altele că ar juca la pariuri.

„În legătură cu declaraţiile lui Branislav Angelovski, aştept din partea comisiilor federale să ia atitudine, dar nu ca atunci când domnul în cauză era jucător şi îşi lovea adversarii cu genunchii sau cu pumnii şi primea doar avertisment. Nu înţeleg ce are cu clubul Dinamo, suntem în serii diferite, eu chiar mi-aş dori să jucăm în finală cu Constanţa, iar dacă ei doresc, jucăm primele două meciuri la ei, numai să ne spună. Vreau să-i aduc aminte domnului Angelovski că anul trecut, înaintea unui meci de la Constanţa, m-a rugat să nu ne apărăm corect şansele pentru ca echipa lui să rămână în obiectiv, fiindcă îi mirosea a demitere. Îl mai rog să nu mai treacă pe la casele de pariuri înainte să facă astfel de declaraţii şi să-şi vadă de echipa lui. În acest sezon, am jucat de trei ori cu Constanţa, şi la ei şi la noi, şi ştie toată lumea cine a ieşit triumfător de fiecare dată. Să lăsăm handbalul acolo unde este, iar domnul Angelovski să se ducă de unde a venit cu declaraţiile dumnealui. Respect Constanţa, dar nu pot să respect astfel de manifestări. La bugetul pe care-l au, să facă bine să-şi caute jucători, nu să pluseze la jucătorii altor echipe, care mai sunt şi sub contract. În final, mai spun doar atât: trăiască naşul şi cu finul (Stănescu şi Angelovski) şi ştie fiecare despre ce vorbesc”, a declarat Daniel Georgescu pentru handbalmania.ro

Constanţa – Dinamo pare cea mai probabilă finală a Ligii Naţionale în acest sezon. Una care se anunţă deja electrizantă.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus