Stiri de ultima ora

România, înfrângeri pe bandă fără Neagu: Naţionala a ratat şi medalia de bronz. „Portocala“ ne-a stors la Paris

România, înfrângeri pe bandă fără Neagu: Naţionala a ratat şi medalia de bronz. „Portocala“ ne-a stors la Paris
Sport
Din momentul în care vedeta naţionalei s-a accidentat la finalul meciului cu Ungaria, tricolorele au înregistrat trei înfrângeri la rând şi, drept urmare, se vor întoarce acasă cu mâna goală. Echipa pregătită de Martin Ambros a cedat şi în finala mică, fiind învinsă de Olanda.

Dacă un meci din semifinalele oricărei competiţii înseamnă bucurie şi entuziasm, în schimb, finala mică devine, de multe ori, o povară pentru ambele combatante.

Nici confruntarea Olanda – România de la Paris nu putea fi altfel, iar modul în care a debutat partida a demonstrat o lipsă mare de concentrare la ambele echipe, semn că dezamăgirea de la semifinale a lăsat urme adânci. De altfel, a fost nevoie de trei minute pentru deschiderea scorului, Olanda punctând prima pe tabela de marcaj.

România a avut nevoie chiar de şase minute pentru a înscrie, Laslo spargând gheaţa printr-o boltă de mare efect. După 11 minute, scorul era egal: 3-3. De aici însă, Olanda a pus piciorul pe acceleraţie, erorile comise de românce s-au înmulţit, iar scorul a luat proporţii. Aşa că, încă de la pauză, era clar că trupa lui Martin Ambros a scăpat meciul de sub control, Olanda conducând cu 15-8. Iar dacă adversarele n-ar fi ratat incredibil de mult, iar Dumanska n-ar fi avut o serie de intervenţii fabuloase, scorul putea fi şi mai dur! 

După pauză, jocul slab al României a continuat: În minutul 37, tabela arăta 16-8 pentru Olanda, în condiţiile în care tricolorele nu marcaseră de zece minute şi jumătate! Într-un final, Valentina Ardean-Elisei a înscris, punând capăt „secetei“: 16-9.

Imediat, româncele au scăpat de blocajul mental şi au punctat de trei ori la rând: 16-11 (min. 39). Olanda a cerut însă time-out şi a revenit la conducerea partidei: 21-15 (min. 46).

Având un avans uriaş, olandezele s-au mai relaxat, iar România s-a apropiat la trei golurI: 21-18 (min. 53). Din păcate, diferenţa n-a mai scăzut sub trei goluri, iar Olanda s-a impus cu 24-20.

*România: Ardean Elisei 6, Chiper 3, Geiger 2, Buceschi 2, Perianu 2, Laslo 2, Zamfirescu 2, Pintea 1.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus