Stiri de ultima ora

Roland Garros: Ashleigh Barty și Madison Keys s-au calificat în sferturi

Ashleigh Barty (8 WTA) și Madison Keys (14 WTA) au obținut calificarea în sferturile turneului de la Roland Garros, după victorii împotriva a două jucătoare care au produs unele dintre cele mai mari surprize ale actualei ediții a Grand Slam-ului de la Paris: Sofia Kenin, respectiv Katerina Siniakova.

Ashleigh Barty s-a calificat în premieră în sferturile turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o pe americanca Sofia Kenin (20 de ani, locul 35 WTA), scor 6-3, 3-6, 6-0, după o oră și 33 de minute de joc.

În runda precedentă, Kenin o eliminase din competiție pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 7-5. Americanca s-a aflat la a doua sa participare pe tabloul principal de la Roland Garros, obținând cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slam.

Ashleigh Barty este singura jucătoare care ajunge în sferturi la primele două turnee de Grand Slam ale anului. Australianca de 23 de ani a atins această fază și la Australian Open, unde a fost învinsă de Petra Kvitova, scor 1-6, 4-6.

Back to back Slam quarter-finals. @ashbar96 defeats Kenin 6-3 3-6 6-0 to reach the last 8 in Paris.\uD83C\uDFBE https://t.co/7gANbtDhfg #RG19 pic.twitter.com/uJlONPfsve

— Roland-Garros (@rolandgarros) 3 iunie 2019

Ashleigh Barty se va duela în runda următoare cu o altă americancă, Madison Keys, care a trecut în două seturi de Katerina Siniakova (Cehia, 42 WTA), scor 6-2, 6-4, după o oră și 18 minute de joc.

Siniakova, numărul 1 WTA în clasamentul de dublu, a furnizat în turul al treilea o mare surpriză, eliminând-o pe japoneza Naomi Osaka (1 WTA), scor 6-4, 6-2. Parcursul din acest an de la Roland Garros reprezintă cea mai bună performanță reușită de cehoaică în proba de simplu la un turneu de Grand Slam.

Madison Keys este pentru a doua oară consecutiv în sferturile de la Roland Garros, la ediția de anul trecut ajungând până în semifinale (a fost învinsă de Sloane Stephens).
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus