Stiri de ultima ora

Programul tenismenelor din România, în prima săptămână a anului: cinci conaţionale încep deja sezonul de WTA

Programul tenismenelor din România, în prima săptămână a anului: cinci conaţionale încep deja sezonul de WTA
Sport
Cinci jucătoare de tenis din România se pregătesc să înceapă sezonul din 2020, chiar în prima săptămână a acestui an.

Sorana Cîrstea (74 WTA), Ana Bogdan (97 WTA), Irina Begu (101 WTA), Monica Niculescu (127 WTA) şi Raluca Olaru (46 WTA, la dublu) se pregătesc să-şi înceapă deja parcursul în tenisul mondial, încă din cea dintâi săptămână a anului 2020, spre deosebire de Simona Halep, care va debuta în săptămâna a doua, la Adelaide.

Sorana Cirstea a reuşit să figureze pe tabloul de la Shenzhen şi va evolua în China, în calificări urmând să evolueze şi Irina Begu, şi Monica Niculescu. De altfel, avem reprezentante şi la dublu: Irina Begu va face pereche cu cehoiaca Kristyna Pliskova, Raluca Olaru va juca împreună cu slovena Dalila Jakupovici, iar Monica Niculescu va evolua alături de japoneza Misaki Doi. 

Pe de altă parte, Ana Bogdan, 98 WTA, a optat pentru Auckland, în Noua Zeelanda, unde a prins doar calificările. Totodată, Simona Halep a plecat deja către Australia, unde va începe sezonul de la Adelaide, pe 13 ianuarie, un turneu în premieră în circuitul WTA, care se desfăşoară în oraşul natal al antrenorului său, Darren Cahill.

Rezumativ, Shenzhen, Brisbane şi Auckland sunt turneele cu care debutează sezonul 2020 de tenis, toate aliniate ca start pe 6 ianuarie. Cel mai bine cotat aste turneul de la Brisbane, cu 1,4 milioane de dolari fond de premii şi având confirmate jucătoare precum Ashleigh Barty (1 WTA), Karolina Pliskova (2 WTA), Naomi Osaka (4 WTA) şi Maria Sharapova (147 WTA).
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus