Stiri de ultima ora

Primarul PSD al unui mare oraș vrea să majoreze taxele și impozitele

Primarul PSD al unui mare oraș vrea să majoreze taxele și impozitele
Sport
În Constanța, edilul a propus majorarea cu până la 50% a unor taxe, altele, anulate în anii trecuți, vor fi reintroduse.

Actualizat: 23.04.2019 - 12:00

Orașul Constanța a ajuns la fundul sacului și, pentru a face rost de bani, primarul le propune consilierilor majorarea taxelor și impozitelor, începând cu anul 2020, dar și introducerea unor noi taxe.

Potrivit unui proiect de hotărâre, care va fi supus votului consilierilor locali joi, 25 aprilie, taxele și impozitele pentru terenuri și mașini se majorează cu 15%. Se va aplica, pentru toate taxele și impozitele, o indexare cu rata inflației, de 4,6%, în plus, se va aplica o cotă adițională de 10,4% la impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren și impozitul pe mijloace de transport, față de nivelul aprobat începând cu anul 2019. Taxa de salubrizare crește de la 5 lei la 7,5 lei, deci o majorare cu 50%, în timp ce impozitul pentru clădiri nerezidențiale deținute de persoane juridice crește cu 30,8%, iar impozitele pentru terenuri și mașini se majorează cu 15%.

Majorarea „este necesară”, spun reprezentanții primăriei

Majorarea „este necesară”, se arată în proiectul de hotărâre, pentru a crea „politici fiscale predictibile în vederea creșterii încrederii cetățenilor și mediului de afaceri”, dar și pentru „necesitatea asigurării unor niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exercițiu bugetar la altul”. În anul 2018, municipiul Constanța a înregistrat un deficit de 85.004.221 lei.

Banii Constanței sunt mai puțini din cauza scăderii bazei de impunere asupra căreia se aplică cotele defalcate din impozitul pe venit de la 16% la 10%. Astfel, sumele care au revenit municipiului Constanța în 2018 au fost cu câteva zeci de milioane de lei mai mici. În plus, PSD a transferat către bugetul local cheltuieli sociale în cuantum de aproximativ 62,5 milioane lei. Pierderile de la buget, în anul trecut, s-au ridicat la circa 70 milioane de lei. În plus, în anul 2019 se începe rambursarea creditului încheiat cu BERD pentru reînnoirea parcului auto și este nevoie de 12 milioane lei. Constanța a cumpărat, cu un credit de 100 de milioane de lei, autobuze diesel construite în Turcia.

Taxă pentru locuințele din Mamaia

Primarul Decebal Făgădău a luat decizia să reintroducă o taxă inventată de fostul său șef, Radu Mazăre: taxa de promovare a turismului în Mamaia. Aceasta va avea o valoare de două ori mai mare decât cea stabilită de Mazăre, în unele cazuri. De exemplu, toate persoanele fizice care dețin apartamente aici vor plăti o taxă pentru promovarea turismului, așa cum le impusese și Mazăre. Nu 100 de lei, ca acum câțiva ani, ci 200 de lei pe an.

Mai mult, s-a introdus o nouă categorie: terenurile sportive, care erau exceptate pe vremea lui Mazăre. Acum, proprietarii acestora vor plăti 100 de lei pe an pentru promovarea turismului. Cluburile plătesc 4.000 de lei, hotelurile și restaurantele, până la 4.000 de lei.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus