Stiri de ultima ora

O dublă campioană, aproape să rateze Wimbledon: "Începe să fie puţin mai bine, mă pot spăla pe dinţi"

O dublă campioană, aproape să rateze Wimbledon: Începe să fie puţin mai bine, mă pot spăla pe dinţi
Sport
Cehoaica, care a triumfat de două ori la All England Club, a suferit o ruptură musclară la antebraţul stâng şi a declarat că nu ştie dacă va fi aptă pentru marele turneu de pe iarbă, însă va face tot posibilul să ajungă acolo.

"Din păcate, ruptura nu este atât de mică. Este mâna mea de bază, aşa că nu este uşor, dar vom vedea. Sunt momente în care mă doare foarte tare, când nu mă simt bine deloc, dar începe să fie puţin mai bine. Deja mă pot spăla pe dinţi. Voi da totul să fiu acolo", a declarat Kvitova pentru CTK, citată de AFP:

Potrivit fizioterapeutului Pavel Kolar, Kvitova va avea nevoie de cinci-şase săptămâni de pauză, astfel că prezenţa jucătoarei din Cehia la Wimbledon este incertă.

În acest sezon, Petra Kvitova şi-a trecut în cont două titluri, la Sydney şi la Stuttgart şi a ratat cucerirea unui nou titlu de Grand Slam, la Australian Open, unde a pierdut finala în faţa actualului lider mondial, Naomi Osaka.

Petra Kvitova, în vârstă de 29 de ani, a câştigat două titluri de Grand Slam în carieră, în 2011 şi 2014, ambele la Wimbledon.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus