Stiri de ultima ora

Novak Djokovic, copilăria grea și setea de victorii - Ce a spus despre finala cu Dominic Thiem

Novak Djokovic și-a îmbogățit impresionantul palmares cu al optulea trofeu la Australian Open și al 17-lea de Grand Slam din carieră. După succesul de la Melbourne, sârbul a vorbit despre setea continuă de victorii și a precizat că are legătură cu copilăria grea pe care a avut-o. De asemenea, el a recunoscut că Thiem a fost jucătorul mai bun din finala de la Australian Open.

"Am întotdeauna obiective în minte. Turneele de Grand Slam reprezintă unul dintre motivele care mă fac să fiu prezent în circuit. Cealaltă motivație, desigur, este să devin cel mai mare număr mondial din istorie. Sunt încântat de modul în care am început 2020. Sper că asta va da tonul pentru restul anului, dar, orice s-ar întâmpla, sezonul este deja reușit", a declarat Novak Djokovic, la conferința de presă, potrivit L'Equipe.

Ce s-a întâmplat în seturile 2 și 3

"Ca să fiu complet sincer, încă nu înțeleg ce s-a întâmplat. Am început să fac greșeli pe care nu le făcusem niciodată în meciurile anterioare. M-am simțit foarte rău. Medicul a estimat că sunt deshidratat, dar m-am asigurat că beau regulat. În această perioadă dificilă, am încercat să rămân în joc din punct de vedere mental. Am fost foarte dezamăgit, aproape șocat să mă regăsesc într-o astfel de situație după ce am făcut un început de meci atât de bun.

Am fost pe punctul de a pierde această finală. Dominic este un jucător fantastic, care a reușit perfect să mă scoată din joc datorită puterii sale pe forehand și calității șlice-ului său. El a fost mai bun și victoria ar fi putut să ii revină", a precizat sârbul.

Despre avertismentele primite pentru depășirea timpului la serviciu

"În ceea primul avertisment, nicio problemă. Pe de altă parte, cel de-al doilea nu mi s-a părut necesar, mai ales din partea unui arbitru de scaun atât de experimentat ca el (francezul Damien Dumusois). După părerea mea, ar fi putut reacționa puțin mai bine. Acestea sunt elemente care pot influența cursul meciului. El a făcut break imediat după și am pierdut setul doi.

Nu știam că este absolut interzis (l-a atins pe arbitru pe picior când s-a dus spre bancă). I-am atins piciorul într-un mod foarte prietenos (zâmbeste). Nu am fost agresiv cu el și, acum, când îmi spuneți despre asta, aș dori să-i mulțumesc că nu m-a penalizat ca urmare a acestui gest", a precizat Nole.

De unde vine setea de victorii

"Am crescut în Serbia în anii 90, unde a trebuit să lupți pentru necesitățile de bază, cum ar fi pâinea, laptele sau apă. Cred că această copilărie dificilă m-a făcut mai puternic, mi-a crescut setea de succes. Și când îmi amintesc de unde am început și ce am avut de îndeplinit pentru a ajunge aici, asta mă motivează să continui", a mai spus liderul mondial.Novak Djokovic l-a învins pe Dominic Thiem după o finală memorabilă de patru ore, scor 6-4, 4-6, 2-6, 6-3, 6-4, obținând al optulea trofeu la Australian Open și al 17-lea de Grand Slam din carieră.

Djokovic rămâne astfel neînvins în finalele de la Australian Open. A ajuns de opt ori în ultimul act și a cucerit trofeul de fiecare dată (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020).

Grație succesului de la Australian Open, Novak Djokovic a revenit pe primul loc în clasamentul ATP, detronându-l pe Rafael Nadal. De-a lungul carierei, sârbul a petrecut în fotoliul de lider mondial 275 de săptămâni, dintre care 122 consecutive.

Novak Djokovic, titluri de Grand Slam (17): Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020), Roland Garros (2016), Wimbledon (2014, 2015, 2018, 2019), US Open (2011,2014, 2015, 2018).

Jucătorii cu cele mai multe titluri la Australian Open:Novak Djokovic 8Roger Federer 6Roy Emerson 6Andre Agassi 4Jack Crawford 4Ken Rosewall 4

Clasamentul turneelor de Grand Slam:1 Roger Federer 20 de titluri2 Rafael Nadal 193 Novak Djokovic 174 Pete Sampras 145 Roy Emerson 12
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus