Stiri de ultima ora

Nicolae Stanciu a dat cărţile pe faţă. Ce s-a întâmplat de fapt la Al Ahli: "Nu am fugit de la echipă"

Nicolae Stanciu a dat cărţile pe faţă. Ce s-a întâmplat de fapt la Al Ahli: Nu am fugit de la echipă
Sport
Convocat de selecţionerul Cosmin Contra pentru dubla cu Norvegia şi Malta din cadrul preliminariilor pentru EURO 2020, jucătorul în vârstă de 26 de ani a făcut lumină în ceea ce priveşte "fuga din Arabia Saudită".

"Nu am fugit de la echipă, aşa cum s-a scris. După mai multe notificări ale avocatului am decis că e mai bine să plec, pe data de 14 mai, când ei aveau ultimul termen de plată. Am plecat, până atunci am avut meci, pe 11, am înscris. Până pe 14 m-am antrenat, nu am pierdut nimic. Între timp situaţia s-a rezolvat şi o să mă întorc acolo, pe mine nu m-a afectat deloc, nu am fost stresat. Ştiam că se va rezolva pentru că cei de acolo nu mai au probleme cum au avut în trecut", a precizat Nicolae Stanciu într-un interviu oferit pentru FRF TV.

Fostul mijlocaş al grupării din Belgia, Anderlecht, a mărturisit că nu regretă transferul în Arabia Saudită, dar a punctat că încă nu s-a acomodat în lumea arabă.

"Nu regret, fotbalistic vorbind. Echipele au în componenţă câte opt străini. Este un nivel destul de ridicat. Din punctul ăsta de vedere nu regret şi nu cred că am făcut un pas în spate aşa cum au spus toţi. În schimb cu viaţa de acolo şi cum se trăieşte mi-e mai greu. Nu m-am acomodat aşa bine, dar uşor uşor cred că o să înceapă să îmi fie bine dacă o să continui acolo.

(n.red. - cum arată viitorul lui) - "Nu ştiu dacă e legat de Al Ahli, sunt jucătorul lor, dar nu ştiu ce se va întâmpla pentru că trebui numit antrenor nou acolo şi nu ştiu cine va veni. În zona aceea când se numeşte un antrenor nou, probabil va dori să îşi aducă jucători, din ce ştiu eu este un număr limitat la jucători străini, opt. Vom vedea ce se va întâmpla", a mai adăugat Nicolae Stanciu, care mai are contract cu gruparea Al Ahli până în iunie 2021. A evoluat în 10 meciuri pentru formaţia din Arabia Saudită şi a marcat de două ori.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus