Stiri de ultima ora

Misiune dificilă pentru Simona Halep la Roland Garros. Statistica spune totul

Misiune dificilă pentru Simona Halep la Roland Garros. Statistica spune totul
Sport
Simona Halep nu se află în cea mai bună formă înainte de Roland Garros 2019,  lucru scos în evidenţă şi de cei de la WTA Insider. Conform statisticilor, Halep se află tocmai pe locul 6 în clasamentul celor mai multe meciuri câştigate în acest sezon. Nici pe zgură situaţia nu arată mai bine.

Simona Halep a câştigat 23 de partide în acest sezon, pe toate suprafeţele. Petra Kvitova e lider, cu 28 de victorii. Urmează Pliskova, cu 27, Belinda Bencic, cu 26, respectiv Ashleigh Barty, cu 24. Halep are 23 de victorii în acest an, una în plus faţă de Marketa Vondrouşova, cea care a eliminat-o de la Roma. Bianca Andreescu are la activ 20 de victorii în acest sezon.

Într-un top al victoriilor obţinute în 2019 pe zgură, suprafaţa folosită şi la Roland Garros, Simona Halep ocupă locul 10, cu şapte victorii şi două înfrângeri. Kiki Bertens şi Maria Sakkari s-au descurcat cel mai bine pe zgură până în acest moment, acumulând câte 12 victorii.

Ce cotă are Simona Halep pentru câştigarea Roland Garros 2019

Roland Garros 2019 începe duminică, 29 mai. Halep este deţinătoarea trofeului şi vrea cu orice preţ să-şi treacă în cont a treia finală de la Paris.

Înaintea turneului de la Roland Garros 2019, Simona Halep e cotată cu prima şansă la câştigarea trofeului, având o cotă de 5. În acest top al cotelor oferite de casele de pariuri, Naomi Osaka şi Kiki Bertens completează podiumul, având câte o cotă de 10 pentru câştigarea trofeului.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus