Stiri de ultima ora

Maxim e "ON FIRE"! Românul, decisiv în al patrulea meci consecutiv la Stuttgart. VIDEO Şvabii erau conduşi cu 2-0 la pauză, dar au arătat de ce merită să revină în Bundesliga

Maxim e ON FIRE! Românul, decisiv în al patrulea meci consecutiv la Stuttgart. VIDEO Şvabii erau conduşi cu 2-0 la pauză, dar au arătat de ce merită să revină în Bundesliga
Sport
Mijlocaşul de 26 de ani a fost titularizat pentru a patra partidă consecutivă de Hannes Wolf, iar românul i-a arătat din nou tehnicianului că nu a greşit şi şi-a ajutat din nou echipa să câştige. După pasa decisivă din meciul cu Karlsruher (2-0) şi golurile marcate cu Arminia Bielefeld (3-2) şi Union Berlin (3-1), Maxim a oferit un nou assist, în minutul 50, când a centrat perfect din corner pentru golul lui Ginczek.

de worldfoot

Nurnberg a deschis scorul în minutul 25 al partidei, prin Behrens, iar Teuchert a făcut 2-0 în minutul 33, moment în care seria bună a şvabilor părea să se încheie.

Repriza a doua a adus însă revenirea spectaculoasă a oaspeţilor şi în minutul 50 scorul era deja egal. Terodde a transformat un penalty în minutul 47, iar trei minute mai târziu Ginczek restabilea egalitatea cu o lovitură de cap. Golul victoriei a venit în prelungiri, fiind marcat de Klein.

După această victorie, Stuttgart se detaşează pe primul loc în 2.Bundesliga, cu 63 de puncte, cu 6 mai multe decât următoarele trei clasate, şi pare să se pregătească deja de revenirea în prima ligă.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus