Stiri de ultima ora

Maratonul Internaţional Bucureşti, motiv de mândrie pentru ministrul Sportului: „Sper într-o participare cât mai mare“

Maratonul Internaţional Bucureşti, motiv de mândrie pentru ministrul Sportului: „Sper într-o participare cât mai mare“
Sport
La fel ca Paris, New York, Londra sau Roma, Bucureştiul se poate lăuda cu un eveniment de anvergură care va ajunge la a 10-a ediţie. În acest an, maratonul Bucureşti pică în acelaşi weekend cu cel de la Budapesta.

În cadrul conferinţei de presă au luat cuvântul printre alţii, Marius Alexandru Duncă, Ministrul Tineretului şi Sportului, Tomniţa Florescu, Viceprimar al Municipiului Bucureşti, Valeria Răcilă van Groningen, preşedinte Bucharest Running Club, Bogdan Popa şi  Florin Florea, preşedinte Federaţia Română de Atletism. Conferinţa a fost moderată de Oana Nastăse, director Bucharest Running Club.

Marius Alexandru Duncă (ministrul Tineretului şi Sportului): Felicit organizatorii pentru implicarea susţinută pentru cea de-a 10-a ediţie a Maratonului Bucureşti şi-i încurajez pe bucureşteni să participe în număr cât mai mare. Sportul şi activitatea fizică sunt cele care ne dau o stare de sănătate fizică şi psihică foarte bună, ne formează spiritul de fair play şi de echipă, de unitate,  spirit de care avem nevoie mai mult ca oricând. Mişcarea este cel mai bun mod de a socializa şi de a ne petrece timpul liber. Ministerul Tineretului şi Sportului susţine şi promovează activitatea fizică practicată de un număr cât mai mare de oameni, în mod constant. Recent, am desfăşurat Săptămâna Europeană a Sportului sub sloganul #BeActive, eveniment care şi-a propus să stimuleze cât mai mulţi oameni să practice activităţile fizice în mod constant. Urez succes tuturor participanţilor şi le reamintesc că important este să participe în număr cât mai mare.

Gabriela Firea (primarul General al Municipiului Bucuresti): Atât eu, în nume personal, cât şi Primăria Capitalei, suntem şi vom fi susţinătorii evenimentelor care promovează un stil de viaţă activ şi sănătos. Evenimentele organizate de Bucharest Running Club demonstrează, cu fiecare ediţie, că sportul de masă este un imperativ al societăţii contemporane, iar autorităţile locale trebuie să le acorde tot suportul necesar pentru orice iniţiativă în aceasta direcţie. Parteneriatul  de 10 ani dintre Primăria Municipiului Bucureşti şi Bucharest Running Club  este unul de  succes. Maratonul Bucureşti este o competiţie care are deja tradiţie şi promovează cu deosebit succes în lume Capitala României, conturându-i o imagine a unei capitale europene care este prietenoasă cu oamenii. Municipalitatea se va asigura ca cetăţenii care locuiesc în zonele prin care trece traseul Maratonului să fie informaţi din timp asupra programului acestuia, zona restricţionată necesară desfăşurării şi, foarte important, rutele alternative de deplasare. Le doresc succes tuturor participanţilor, care sunt convinsă că se vor alinia la start în număr foarte mai mare!

Florian Florea (preşedinte al Federaţiei Române de Atletism): Raiffeisen Bank Bucharest Marathon este deja un nume de referinţă în calendarul competiţiilor internaţionale, graţie organizării de excepţie şi a sprijinului autorităţilor şi partenerilor. Ne bucurăm că un mare eveniment atletic reuşeşte să atragă un interes atât de mare din partea publicului şi a iubitorilor de sport din România şi din străinătate şi sperăm să devină un exemplu de bună practică pentru toate competiţiile de alergare organizate în România. Federaţia Română de Atletism este alături de Bucharest Running Club şi susţine demersurile sale de a obţine certificarea Bronze Level de la IAAF (Asociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism) pentru această competiţie majoră.

Valeria van Groningen (preşedinte, Bucharest Running Club): Siguranţa tuturor alergătorilor, voluntarilor, spectatorilor, partenerilor este întotdeauna prioritatea numărul unu pentru noi. Ne-am dori să putem informa şi convinge toţi alergătorii să facă un control medical amănunţit, mai ales cel cardiac de efort, înainte de înscrierea şi de participarea la orice competiţie. De asemenea, toţi participanţii ar trebui să-şi noteze grupa sanguină şi numărul de telefon al unei persoane apropiate, pe numărul de concurs, pentru cazuri de urgenţă.

Oana Năstase (director Bucharest Running Club): Bucharest Running Club-premier events contribuie la dezvoltarea turismului sportiv si promovează Bucureştiul ca destinaţie preferată pentru sportivii amatori şi profesionişti încă de la demararea Maratonului Bucureşti în urmă cu 10 ani. Anul acesta, prin aplicarea pentru o clasificare internaţională pentru Maratonul Bucuresti -  aceea de Bronze Label, venim să consolidăm strategia si poziţionarea evenimentului, dar si a capitalei Bucureşti în lume: un eveniment la standarde înalte într-o capitală europeană modernă si primitoare.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus