Stiri - Editia din date de 03-12-2014

Arhiva stiri din data de:
03-12-2014 Stiri de ultima ora din

Mamaia, gazda unui maraton pe plajă

Sport
Începând cu 1 decembrie 2014, Asociația Sportivă SanaSport a dat startul înscrierilor la Maratonul Nisipului, ediția a II-a, eveniment care va avea loc pe data de 29 martie 2015, pe plaja din stațiunea Mamaia. Competiția se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță. Participanții au posibilitatea de a opta pentru mai multe curse, precum tradiționalele probe de ­maraton individual pe distanța de 42,195 km, semi-maraton individual (21 km) și cursa individuală de 10 km.

Față de anul trecut, organizatorii propun ­cursa “Family Run” (3 km), care se va desfășura pe faleza din Mamaia și are menirea de a-i aduce mai aproape de sport atât pe părinți, cât și pe copiii acestora. “Am introdus în eveniment și cursa Family Run, de 3 kilometri, la care vor participa echipe formate din cel puțin un minor sub 15 ani și unul dintre părinții acestuia”, ­declară Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive “SanaSport”, organizatorul evenimentului. Maratonul de la malul mării rămâne și în acest an singura competiție de acest gen din Europa care se desfășoară integral pe nisip.

La prima ediție, cea de anul trecut, organizatorii au reușit să înscrie Constanța pe harta maratoanelor mondiale, adunând la start sute de participanți din România și din străinătate și alte câteva sute de susținători.  



Articole similare :
14
nov.
au inceput inscrierile pentru maratonul nisipului 2017
Local:Constanta
Participanţii pot opta pentru una din următoarele curse maraton individual pe distanța de 42 km, semi maraton individual 21 km și cursa individuală de 10 km. Totodată, părinţii au posibilitate de...

16
mar.
se apropie maratonul nisipului peste 800 de sportivi inscrisi in concurs
Local:Constanta
Maratonul Nisipului, unul primele maratoane din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, va avea loc în doar 10 zile duminică 26 martie 2017 , în stațiunea Mamaia. Până la ora...

22
feb.
maraton pentru copiii autisti
LifeStyle
Maratonul Nisipului susține realizarea proiectului Spațiu Senzorial, prin care se urmărește construirea unei alei senzoriale exterioare și achiziționarea unui echipament de olărit destinate îmbunătățirii experiențelor senzoriale pentru 60 de copii...

16
mar.
incepe maratonul nisipului peste 800 de sportivi vor alerga pentru a ajuta copiii nou nascuti
Local:Constanta
Evenimentul sportiv internațional, ajuns la a patra ediție, este organizat de Asociația Sportivă “SanaSport” și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și...

20
mar.
mamaia inca 5 zile pana la maratonul nisipului
Local:Constanta
Maratonul Nisipului, unul dintre primele maratoane din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, va avea loc duminică, 25 martie 2018, în stațiunea Mamaia. Până la ora actuală, peste 1.000...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari imobiliare Wagner Invest Evaluari imobiliare Wagner Invest
Evaluari imobiliare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Sport:
Artilcole stiri grupate pe subiecte