Stiri de ultima ora

Madrid: Autorităţile locale recomandă anularea turneului organizat de Ion Ţiriac

​Autorităţile din regiunea capitalei Spaniei recomandă anularea turneului organizat de Ion Ţiriac, Madrid Open, din cauza pandemiei de coronavirus.Prevăzută să se desfăşoare de obicei în luna mai, competiţia a fost amânată pentru perioada 12-20 septembrie, în calendarul modificat de pandemie, potrivit News.ro.

Dar reapariţia în Spania a unor focare de răspândire a virusului i-a determinat organizatori să se îndoiască, sâmbătă, într-un comunicat, de desfăşurarea turneului "fara complicaţii sanitare care ar afecta jucătorii, publicul si personalul".

"Organizatorii Mutua Madrid Open au fost în strânsă legătură cu instituţiilor sanitare competente din Comunitatea Madrid, reprezentate de Antonio Zapatero, ministrul adjunct al Sănătăţii Publice şi cu Consiliul Superior al Sportului (CSD). Instituţiile menţionate şi-au arătat întotdeauna colaborarea maximă, rezolvând toate îndoielile ridicate de organizatori şi facilitând în permanenţă procesul pentru a putea ţine Mutua Madrid Open 2020.

La ultima întâlnire, care a avut loc la 29 iulie şi din cauza creşterii cazurilor de Covid-19 la Madrid în ultimele zile, organizatorii Mutua Madrid Open şi-au exprimat îndoielile cu privire la posibilitatea de a organiza turneul fără complicaţii sanitare care ar afecta jucătorii, publicul şi personalul.

"În orice moment, organizatorii Mutua Madrid Open au apreciat sprijinul instituţiilor sanitare competente din Comunitatea Madrid şi au acordat valoare opiniei experţilor lor, rezervându-şi întotdeauna dreptul de a lua acea ultimă decizie cu privire la organizarea Mutua Madrid Open. Având în vedere aceste recomandări ale instituţiilor sanitare competente şi având în vedere situaţia dificilă cauzată de covid-19 (cu o creştere considerabilă a cazurilor la Madrid şi, de asemenea, în Spania), organizatorii Mutua Madrid Open analizează şi evaluează în detaliu toate opţiunile posibile, gândite tot timpul să garanteze siguranţa tuturor participanţilor la turneu. Decizia finală privind organizarea Mutua Madrid Open 2020 va fi luată de Ion Tiriac şi de Super Slam Ltd., proprietarul licenţei turneului", au adăugat organizatorii.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus