Stiri de ultima ora

LIVETEXT de la 6.30: Halep - Muguruza, semifinală tare la Australian Open. Simona luptă pentru finala de Grand Slam #6

LIVETEXT de la 6.30: Halep - Muguruza, semifinală tare la Australian Open. Simona luptă pentru finala de Grand Slam #6
Sport
Simona Halep şi Garbine Muguruza se luptă pentru un loc în finala Australian Open 2020, joi dimineaţă, pe Rod Laver Arena, nu înainte de 6.30 - ora României, în transmisiune directă pe Eurosport şi LIVETEXT pe site-ul adevarul.ro.

Garbine Muguruza are avantaj 3-2 în meciurile directe cu Simona Halep, însă românca a câştigat net unica partidă jucată în Grand Slam-uri (6-1, 6-4, în semifinalele Roland Garros 2018). Acest al şaselea duel direct este programat să înceapă de la ora 6.30, însă nu se va juca decât după terminarea primei semifinale, dintre Ashleigh Barty (Australia, cap de serie 1) şi Sofia Kenin (SUA, #14).

Faţă în faţă se află două jucătoare de calibru, cu similitudini importante în carieră, ambele având şansa de a completa o triplă rară în tenisul feminin: titluri de Grand Slam câştigate pe trei suprafeţe - performanţă atinsă pănă acum dintre jucătoarele încă în activitate doar de Serena Williams şi Maria Şarapova. Simona şi Garbine şi-au adjudecat pentru vitrina personala mai întâi trofeul de la Roland Garros, iar la un an distanţă, pe cel de la Wimbledon. Spaniola reuşea victoriile la Paris şi Londra în 2016 şi 2017, în timp ce românca urma acelaşi traseu în 2018 şi 2019. Semifinala a doua de la Australian Open este şi un duel între doi foşti lideri mondiali, Halep fiind în căutarea finalei de Mare Şlem cu numărul şase, iar Muguruza - a finalei cu numărul patru.

Simona Halep este jucătoarea mult mai constantă: la capătul Australian Open-ului va atinge borna de 315 săptămâni consecutive în Top 10 WTA, în timp ce Muguruza nu se află pe lista capilor de serie la Mellbourne, pentru prima dată de la Roland Garros 2014 încoace, fiind în prezent pe poziţia 32 WTA.

Simona Halep are un parcurs de vis la Melbourne, în acest an: este singura jucătoare ajunsă în semifinale fără set cedat, dar şi .

Românca a jucat din ce în ce mai bine la Melbourne - lucru valabil şi pentru Muguruza, după un prim meci început cu set cedat la 0. (doar două game-uri cedate în duelul cu Anett Kontaveit, din Estonia).

Halep - Muguruza propune un duel interesant şi din punct de vedere al băncii tehnice, Darren Cahill fiind faţă în faţă cu spaniola Conchita Martinez, cei doi fiind consideraţi unii dintre cei mai buni antrenori din WTA.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus