Stiri de ultima ora

LIVE BLOG | Simona Halep - Ekaterina Alexandrova se joacă ACUM, în turul doi la Cincinnati. Românca dispută al 50-lea meci din 2019

LIVE BLOG | Simona Halep - Ekaterina Alexandrova se joacă ACUM, în turul doi la Cincinnati. Românca dispută al 50-lea meci din 2019
Sport
18:00 Tendonul rezistă? Aceasta este prima întrebare care se iveşte în cazul Simonei Halep. Adversara sa a defilat în primul meci de la Cincinnati, însuşindu-şi victoria în minimum de seturi, la 4 şi la 1, în faţa Carlei Suarez Navarro, fost număr 6 mondial, în mai puţin de o oră de joc.

Finalistă anul trecut la Cincinnati (finală pierdută la Kiki Bertens, turneul din Ohio fiind ultimul la care Halep a reuşit victorii în 2018, înainte ca accidentările să îi strice finalul de sezon), eleva lui Daniel Dobre are de gestionat acum accidentarea la gleznă suferită la Toronto, cu gândul nu doar la un parcurs consistent la acest turneu Premier 5, ci în special la următoarea oprire, US Open-ului, care va debuta pe 26 august. Recuperarea Simonei a fost surpervizată inclusiv de australianul Darren Cahill, prezent în Statele Unite şi ajuns la toate antrenamentele de până acum ale româncei.

Cine este Ekaterina Alexandrova, adversara din turul doi de la Cincinnati a Simonei Halep

Simona Halep se pregăteşte de un nou duel în premieră la debutul de la Cincinnati, împotriva Alexandrovei, o sportivă de 24 de ani, aflată la cea mai bună clasare WTA a carierei, pe poziţia 43. Reprezentantă a unei federaţii puternice, cu tradiţie bogată în tenis, Alexandrova, care a pus mâna pe rachetă la şase ani, a ales în ultimul timp să trăiască şi să se pregătească la Praga, alături de un antrenor ceh, Petr Kralert, beneficiind astfel şi de experienţa unui alt sistem de top al tenisului feminin, care scoate jucătoare de top şi campioane atât pentru simplu, cât şi pentru dublu (Kvitova, Pliskova, Siniakova, Safarova, Siniakova, Strycova, Vondrousova, Muchova, Bouzkova etc). Ekaterina Alexandrova a intrat recent în prima sută mondială, însă progresia înregistrată a fost rapidă şi constantă, reuşind victorii la Stosur, Mertens, Ostapenko, Bencic şi Shuai Zhang. Tot în acest an, Alexandrova a spart gheaţa în Grand Slam-uri, cu un tur trei la Roland Garros. Săptămâna trecută, la Rogers Cup Toronto, Alexandrova a adunat patru victorii, pornind din calificări şi împingând-o apoi în prelungiri în ambele seturi disputate pe Serena Williams.

Ekaterina Alexandrova are experienţă şi la dublu, acolo unde, chiar în acest an, cucerea singurul său trofeu WTA, la Budapesta, alături de experimanta Vera Zvonareva.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus