Stiri de ultima ora

​IMAGINEA ZILEI Philippe Chartier are acoperiș - Lucrările, încheiate cu o lună de zile mai devreme

​Imaginea zilei din sport vine de la Paris, acolo unde organizatorii de la Roland Garros au prezentat o fotografie cu arena Philippe Chatrier. Astfel, acoperișul retractabil de pe cel mai mare stadion din complexul parizian a fost montat în totalitate.

Din 2020, odată cu ediția din acest an, Roland Garros-ul va intra în normalitate. Ce înseamnă de fapt această normalitate? Va avea o arenă care va dispune de acoperiș retractabil.

Montarea acoperișului retractabil de pe Philippe Chatrier a fost finalizată cu o lună înainte de data la care se precizase că se vor încheia lucrările.

Cu o capacitate de 15.000 de locuri, arena centrală de la Paris rămăsese ultima din seria celor de Grand Slam care nu dispunea de un acoperiș (Centralul londonez de la Wimbledon, Arthur Ashe și Rod Laver Arena au așa ceva de ediții bune).

Mai precis, Australian Open dispune de trei arene dotate cu acoperiș, în timp ce Wimbledon și US Open de câte două.

Organizatorii de la Roland Garros au mai precizat că din 2021 se va juca și în nocturnă la Grand Slam-ul parizian.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus