Stiri de ultima ora

Iaşiul n-a dormit de Revelion: Decizie anunţată de site-ul oficial al clubului după un final de an catastrofal

Iaşiul n-a dormit de Revelion: Decizie anunţată de site-ul oficial al clubului după un final de an catastrofal
Sport
Poli Iaşi era, la un moment dat, printre revelaţiile campionatului în actuala stagiune, totul culminând cu o victorie cu FCSB. Apoi, totul s-a dus de râpă.

Poli Iaşi a început actuala ediţie a Ligii I în forţă, cu patru victorii şi două remize în primele şase runde. Iar printre victimele moldovenilor au fost Astra, Dinamo şi FCSB! Totul părea a fi roz, iar Mihai Teja, aruncat de FCSB, era prezentat drept un mare antrenor. Ce a urmat apoi, paradoxal chiar după succesul cu FCSB, de la 18 august? Un dezastru de proporţii!

Concret, în următoarele 16 etape, Poli Iaşi a bătut într-un singur meci: 2-1 cu CFR Cluj, acasă, la 28 octombrie. În rest, au fost cinci remize şi zece înfrângeri dintre care ultimele cinci la rând! Drept urmare, echipa a încheiat 2019 în genunchi, pe locul 11 din 14, cu 22 de puncte, la două puncte de poziţia a 13-a, prima care retrgradează direct.

Astfel, despărţirea de Mihai Teja a venit, în mod firesc, iar aseară, pagina oficială a clubului a anunţat numirea înlocuitorului său: „Preşedintele executiv a ajuns la un acord cu cel mai titrat antrenor din Liga 1, Mircea Rednic, care va conduce echipa Politehnicii în următoarea perioada. Semnarea contractului va avea loc în primele zile ale noului an când vom reveni cu informaţii suplimentare“.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus