Stiri de ultima ora

I-a format pe Daniel Ghiţă şi Ciprian Sora, acum creşte noi generaţii de judokani

I-a format pe Daniel Ghiţă şi Ciprian Sora, acum creşte noi generaţii de judokani
Sport
Profesorul de judo Dan Deliu, centura neagră 6 DAN, a format sute de sportivi, printre care unii ca Daniel Ghiţă şi Ciprian Sora, cei care s-au remarcat apoi în ringul de K1. De peste trei decenii creşte generaţii de jukodani, iar luni seara a fost o nouă etapă în viaţa micuţilor care au ales ”Calea Supleţii”, aşa cum e recunoscut judo-ul. Pentru unii a fost primul test al vieţii, alţii au obţinut centura galbenă ori portocalie, cert e că emoţiile nu au lipsit.

Poarta ”Complexului Sportiv Naţional Lia Manoliu” e larg deschisă. Rând pe rând, copii însoţiţi de părinţi sau bunici se îndreaptă spre ”Baza Sportivă Olimpică”. Parcarea se umple şi ea. Se crează un furnicar, însă discuţia e comună. Se spun principiile judoului, se vorbeşte despre procedee, despre fixări...Toate fac parte din examen. E ora 16:00 şi în jumătate de oră începe testul. Pe holul sălii, părinţii îşi aşteaptă micuţi să iasă din vestiar. Se fac ultimele ”retuşuri”, kimonoul şi centura trebuie să arate ca un ”tot”. Nu poţi să te prezinţi oricum în faţa comisiei...e ca şi cum ai purta un costum impecabil, dar ţi-ar lipsi cravata. 16:10. Sala e deja arhiplină. Copiii se încălzesc pe tatami, dar vacarmul dispare într-o secundă, o dată cu ”Sensei – Ni Rei”, salutul către antrenor. Judokani se aliniază în faţa profesorului, cei cu centurile superioare fiind primii în rând. Se face o scurtă ”verificare” a ţinutelor, li se spune ce va urma, părinţii sunt invitaţi să ia loc. Se face o încălzire generală, micuţii au timp pentru a servi suc şi câte o bomboană.

La 16:30 se prezintă în faţa comisiei, alcătuite din Profesor Univ. Dan Deliu (centura neagră 6 DAN), Constantin Isac (centura neagră 4 DAN) şi Robert Deliu (centura neagră 1 DAN), cei cinci care sunt testaţi pentru a obţine centura portocalie. Începe examenul. Pe tatami ei arată ”căderile”, baza judoului, pe margine părinţii şi bunicii s-au transformat în cameramani de ocazie. Urmează tehnicile de proiectare, apoi cele de fixare şi partea teoretică: principiile, cele zece create de Jigoro Kano, fondatorul judo-ului.  Comisia deliberează şi înmânează diplomele, cu o singură excepţie. Trebuie înţeles că testul este unul extrem de serios, iar nivelul cunoştinţelor se reflectă apoi în competiţii!

Urmează cei care-şi doresc centura galbenă. Trec şi ei prin aceleaşi etape, cu menţiunea că nu sunt aceleaşi cerinţe ca la examenul pentru ”portocalie”. Reuşesc şi ei. Apoi, micuţii, unii de doar cinci ani, sunt gata pentru a merita ”alba” şi cu toţii îşi demonstrează abilităţile practice, dar şi teoretice. Îşi primesc fericiţi diplomele, care le atestă de acum faptul că pot face faţă şi în concursuri. E ora 18:00. Sala se goleşte, nu înainte de a se face curat şi de a avea loc o sesiune foto! De acum, programul se reia în mod obişnuit. Urmează antrenamentele, concursurile şi apoi o altă evaluare…

Articole similare :
comments powered by Disqus