Stiri de ultima ora

Halep merge pe „reţeta succesului“: Cum va aplica Simona strategia care i-a adus primul trofeu de Grand Slam la Paris

Halep merge pe „reţeta succesului“: Cum va aplica Simona strategia care i-a adus primul trofeu de Grand Slam la Paris
Sport
Mai întâi, înainte de French Open, liderul WTA a jucat pe bandă pe zgură la Fed Cup, la Stuttgart, la Madrid şi la Roma. Rezultatul? Constănţeanca de 26 de ani a atins cea mai bună formă chiar la Roland Garros, acolo unde a câştigat, în premieră, un titlu de Grand Slam.

Apoi, Halep a schimbat complet foaia pentru Wimbledon: pauză totală şi niciun meci pe iarbă, înaintea debutului la All-England Club. Rezultatul? O eliminare rapidă, în turul III. 

Acum, înaintea începutului sezonului de hard, Simona şi echipa sa au evaluat situaţia şi vor folosi, din nou, „reţeta succesului“ de la French Open. Pe scurt: Halep va juca pe bandă, înainte de US Open (27 august – 9 septembrie). Dacă se ştia deja că liderul WTA va reveni pe teren la Rogers Cup (3-12 august), în Montreal, după care va merge la Cincinnati (13-19 august), o decizie de ultim moment a fost luată în privinţa turneului de la New Haven.

Iniţial, Halep refuzase inviaţia organizatorilor, însă acum a cerut un wild-card şi va juca la Conneticut Open (17-5 august), acolo unde a luat titlul în 2013.

„Sunt foarte încântată să mă întorc la Connecticut în această vară şi sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. Am amintiri frumoase de când am câştigat turneul în 2013 şi întotdeauna mi-a făcut plăcere să joc în faţa fanilor de aici. Tabloul puternic şi condiţiile similare cu cele din New York îl fac un turneu foarte bun pentru pregătirea meciurilor de la US Open, aşa că abia aştept să mă întorc“, a spus Simona Halep.

La turneu vor mai participa, printre altele, Caroline Garcia, Petra Kvitova, Julia Goerges, Mihaela Buzărnescu, Dominika Cibulkova sau  Johanna Konta.  

Serena, invitată la Montreal

Până la Conneticut Open, Simona Halep va avea o revenire pe teren la Montreal, în cadrul unei competiţii de anvergură. La Rogers Cup s-au înscris toate jucătoarele din Top 25 WTA. În plus, Serena Williams (27 WTA), de trei ori campioană la Rogers Cup, a primit un wild-card. Pe lista anunţată de organizatori mai figurează şi două românce, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus