Stiri de ultima ora

Halep a coborât pe locul 8 în clasamentul WTA

Halep a coborât pe locul 8 în clasamentul WTA
Sport
Românca Simona Halep, campioană la Roland Garros în 2018, a coborât cinci poziţii şi se află pe locul 8 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, după ediţia din acest an a Openului Franţei.

Actualizat: 10.06.2019 - 11:55

Noua campioană de la Roland Garros, australianca Ashleigh Barty a urcat pe locul al doilea, cea mai bună clasare din carieră, fiind la doar 136 de puncte de liderul japonez Naomi Osaka. Finalista de la Paris, cehoaica Marketa Vondrousova, a reuşit un salt de 22 de locuri şi ocupă poziţia a 16-a, cea mai bună din carieră.

Halep este la doar 552 de puncte de ieşirea din top 10, aceasta fiind distanţa faţă de americanca Serena Williams, care ocupă locul 11.

În top 100 se mai află două româncă, Mihaela Buzărnescu pe locul 40, după ce a coborât şapte poziţii, iar Sorana Cîrstea pe 77, după un salt de şapte poziţii.

La dublu, Kristina Mladenovic (Franţa) este noul lider mondial, în top 100 aflându-se şase românce: Irina Begu staţionează pe 32, Buzărnescu a coborât opt locuri şi e pe 38, Raluca Olaru a urcat o treaptă şi se găseşte pe 44, Monica Niculescu a coborât o poziţie, fiind pe 51, Irina Bara a pierdut 20 de locuri şi a ajuns pe 78, în timp ce Andreea Mitu a urcat două locuri şi se află pe 83.

În ierarhia WTA Race la simplu, pentru Turneul Campioanelor, Halep a coborât un loc şi se află pe 8. Barty este noul lider, urmată de cehoaicele Petra Kvitova şi Karolina Pliskova.

Clasamentul WTA al simplu1 (1). Naomi Osaka (Japonia) 6.486 puncte2 (8). Ashleigh Barty (Australia) 6.3503 (2). Karolina Pliskova (Cehia) 5.6854 (4). Kiki Bertens (Olanda) 5.3455 (6). Petra Kvitova (Cehia) 4.9256 (5). Angelique Kerber (Germania) 4.6757 (9). Elina Svitolina (Ucraina) 3.9678 (3). Simona Halep 3.9639 (7). Sloane Stephens (SUA) 3.68210 (11). Arina Sabalenka (Belarus) 3.565...............................................................40 (33). Mihaela Buzărnescu 1.34577 (84). Sorana Cîrstea 769117 (116). Irina-Camelia Begu 554129 (135). Ana Bogdan 468144 (142). Monica Niculescu 418165 (165). Irina Bara 360211 (219). Elena-Gabriela Ruse 272227 (227). Alexandra Cadanţu 245230 (249). Jaqueline Cristian 244261 (267). Laura Ioana Paar 205274 ( 180). Alexandra Dulgheru 190290 (284). Andreea Roşca 165...

Clasamentul WTA la dublu1 (4). Kristina Mladenovic (Franţa) 8.060 puncte2 (5). Timea Babos (Ungaria) 7.9803 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 6.5404 (3). Barbora Strycova (Cehia) 6.5105 (6). Elise Mertens (Belgia) 6.2856 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 6.1257 (8). Ashleigh Barty (Australia) 5.3228 (7). Demi Schuurs (Olanda) 5.2959 (9). Shuai Zhang (China) 5.09010 (11). Gabriela Dabrowski (Canada) 4.62010 (11). Yifan Xu (China) 4.620..................................................32 (32). Irina-Camelia Begu 2.08538 (30). Mihaela Buzărnescu 1.89244 (45). Raluca Olaru 1.76051 (50). Monica Niculescu 1.61878 (58). Irina Bara 1.07683 (85). Andreea Mitu 984...

Clasamentul WTA Race la simplu1 (6). Ashleigh Barty (Australia) 4.175 puncte2 (1). Petra Kvitova (Cehia) 3.5253 (2). Karolina Pliskova (Cehia) 3.4014 (3). Naomi Osaka (Japonia) 3.0915 (4). Kiki Bertens (Olanda) 2.7816 (5). Belinda Bencic (Elveţia) 2.4197 (16). Marketa Vondrousova (Cehia) 2.3508 (7). Simona Halep 2.3279 (13). Johanna Konta (Marea Britanie) 1.90810 (8). Bianca Andreescu (Canada) 1.827...............................................................64 (66). Sorana Cîrstea 47379 (102). Irina-Camelia Begu 414
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus