Stiri - Editia din date de 20-11-2014

Stiri de ultima ora din

Hagi, mesaj pentru Iohannis: “Sportul trebuie să fie o prioritate”

Sport
Fostul internaţional român, Gică Hagi, are un mesaj pentru preşedintele ales al României, Klaus Iohannis. Hagi i-a transmis lui Iohannis că sportul trebuie să fie o prioritate în mandatul său.

"Ca gând personal, doresc un preşedinte care să treacă sportul ca prioritate. Să îl organizeze (n.r. - sportul) cu primul ministru, cu Parlamentul, astfel încât să ne facă tuturor plăcere să trăim aici. Pentru că toţi vrem să ne fie mult mai bine şi să ne facă plăcere să trăim acasă. Şi cum se face în orice ţară dezvoltată, trebuie să se investească în segmentele sociale cultură, sport şi sănătate. Pentru că menirea acestor segmente este să formeze oameni competitivi care să facă bine şi să reprezinte ţara. Aceste trei segmente trebuie să fie o prioritate pentru preşedinte şi pentru tot ce vine în România de acum încolo. Şi atunci probabil că o să ne facă plăcere să trăim într-o Românie în care se fac lucrurile, cum a spus, lucrurile bine făcute", a spus Hagi.

Tehnicianul a menţionat că este nevoie de un proiect clar şi concis care să ridice sportul românesc. "În sport trebuie să finanţăm, să sprijinim pentru că aşa fac şi nemţii, şi americanii, şi francezii. Cu lege, cu finanţare, cu lucruri clare şi concise, pentru că ceartă există întotdeauna dar nu cred că putem progresa foarte tare aşa. Trebuie făcut un proiect, toţi împreună, că nu o să facă numai dânsul (n.r. - preşedintele ales Klaus Iohannis) singur", a adăugat el, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă prietenul şi cumnatul său, Gheorghe Popescu, este dezamăgit de rezultatul alegerilor, având în vedere că liderul PSD, Victor Ponta, care îi promisese graţierea, a pierdut alegerile prezidenţiale, Hagi a răspuns:"Nu ştiu, nu am mai vorbit în ultimul timp. Eu îl ştiu pe Gică foarte puternic. Ca orice oltean e mândru de el, oricând şi la orice oră va fi aşa. Va veni ziua în care şi el o să vorbească. Când va veni, Dumnezeu ştie. Dar o să o facă. Când am fost atunci şi l-am vizitat, arăta foarte bine, e puternic, pentru că e ambiţios. E un sportiv mare pe care l-a avut România. Îl aşteptăm să vină cât mai repede, să fie cu noi".

Hagi a menţionat că îl aşteaptă pe Gheorghe Popescu să preia postul preşedinte al clubului FC Viitorul. "La mine are o poartă deschisă mereu, are unde să muncească. Va avea la mine postul cel mai mare şi mai important întotdeauna, pentru că e băiat deştept. Iar la mine postul de preşedinte îl are de când era mic. Eu să fiu antrenor, la munca de jos, şi el să mă conducă", a precizat Hagi.



Articole similare :
20
nov.
asteptarile lui hagi de la iohannis investitii in cultura sport si sanatate ce a spus despre gratierea lui popescu
Sport
Fostul căpitan al echipei naţionale a României, în prezent manager tehnic al formaţiei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, într o conferinţă de presă, că sportul trebuie să fie o...

20
nov.
mesajul lui hagi catre presedintele ales klaus iohannis
Actualitate
Tehnicianul a menţionat că este nevoie de un proiect clar şi concis care să ridice sportul românesc. În sport trebuie să finanţăm, să sprijinim pentru că aşa fac şi nemţii,...

22
nov.
gica popescu oferta bomba pentru a reveni in fotbal va fi sef
Sport
Gică Hagi, patronul şi antrenorul celor de la Viitorul, a anunţat că Gică Popescu este aşteptat să vină în funcţia de preşedinte al clubului după ce va fi eliberat. Gică...

05
feb.
cele mai tari declaratii despre rege ce au spus pele eusebio matthaus maradona terim sau platini despre hagi
Sport
1.      Gheorghe Hagi a fost un jucător foarte bun. Am urmărit echipa României la Cupa Mondială din SUA şi mi ar fi plăcut să mi fi fost cândva coechipier. Golurile lui frumoase...

04
oct.
ianis hagi va debuta in liga intai in acest sezon
Sport
Ianis Hagi şi coechipierii săi din generaţia 1998 vor debuta în acest sezon. Cel puţin asta crede Gică Hagi. Ianis e un copil care nu are nici 16 ani. Ne...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluare/reevaluare active Wagner Invest Evaluare/reevaluare active Wagner Invest
Evaluare/reevaluare active
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Sport:
Artilcole stiri grupate pe subiecte