Stiri de ultima ora

Gest inedit: Naomi Osaka a invitat-o pe Cori Gauff la interviu, după ce a eliminat-o în turul 3 la US Open

Gest inedit: Naomi Osaka a invitat-o pe Cori Gauff la interviu, după ce a eliminat-o în turul 3 la US Open
Sport
Naomi Osaka a făcut un gest inedit, sâmbătă, după ce a învins-o clar în turul trei la US Open 2019 pe tânăra de 15 ani, Cori Gauff, scor 6-3, 6-0, în doar 65 de minute.

3 afişări

Gest inedit: Noaomi Osaka a invitat-o pe Cori Gauff la interviu, după ce a eliminat-o în turul 3 la US Open

Deţinătoarea trofeului de la US Open a mers la scaunul adversarei sale după ce i-a strâns mâna arbitrei şi a rugat-o pe Cori Gauff să participe alături de ea la interviul de pe teren, rezervat în mod normal câştigătoarei. Gauff a ezitat, spunându-i lui Naomi că nu îşi va putea stăpâni lacrimile, însă Osaka, îmbrăţişând-o, a insistat ca americanca să le vorbească şi ea celor aproape 24.000 de spectatori aflaţi în tribunele Arthur Ashe Stadium. "Mi-a venit ideea când i-am strâns mâna la fileu. Avea deja lacrimi în ochi. M-am gândit... oamenii nu vâd când noi mergem la conferinţele de presă. Oamenii ăştia care sunt pe arenă nu prea citesc o transcriere a conferinţelor de presă, nu văd interviurile. Mi s-a părut că ar fi frumos ca toţi aceşti oameni care, evident, au venit să o vadă şi să o încurajeze atât de mult, să o audă. A avut o săptămână atât de bună, aşa că am vrut să ia ceva pozitiv de aici", şi-a explicat decizia Naomi Osaka, în studioul ESPN. Pe Arthur Ashe Stadium, Mary Jo Fernandez, desemnat maestru de ceremonii pentru meciul inaugural al sesiunii de seară de sâmbătă, a reacţionat imediat, a vorbit mai întâi cu Gauff, apoi cu Osaka, ambele sportive izbucnind în lacrimi.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus