Stiri de ultima ora

FC Barcelona, lider în clasamentul salariilor mondiale. Cât câştigă Messi şi care este topul campionatelor europene

FC Barcelona, lider în clasamentul salariilor mondiale. Cât câştigă Messi şi care este topul campionatelor europene
Sport
FC Barcelona continuă să ocupe supremaţia în clasamentul echipelor profesioniste cu cele mai mari salarii din lume, primele 10 poziţii fiind dominate de Liga Nord-Americană de baschet (NBA).

Echipa lui Lionel Messi se află pe primul loc în topul celor mai mari salarii din lume, venitul mediu anual de la catalani ridicându-se la 9,8 milioane de lire sterline. FC Barcelona este urmată de Real Madrid (8,9 milioane) şi Juventus Torino (8,08 milioane). 

Trecând de podium, poziţia a patra este ocupată de echipa de baschet Portland Trailblazers (8,03 milioane), iar începând cu al cincilea loc şi finalizând cu al 10-lea, topul este completat francizele NBA: Golden State Warriors, Orlando Magic, Oklahoma City Thunder, Denver Nuggets, Maimi Heat şi Cleveland Cavaliers (fiecare cu o medie de peste 7 milioane).

În ceea ce priveşte FC Barcelona, Lionel Messi este fotbalistul cu cel mai mare salariu, argentinianul fiind plătit anual cu peste 50 milioane, incluzând drepturile de imagine. Comparativ, PSG ocupă abia locul 12 (7,1 milioane), în vreme ce campioana Angliei, Manchester City, este a 13-a poziţie (6,9 milioane). 

Când vine vorba despre salariul mediu anual din ligile de fotbal, Premier League este la conducere (peste trei milioane), fiind urmată de competiţia spaniolă La Liga (1,8 milioane) şi Bundesliga (1,25 milioane). Aflată în afara podiumului, Serie A ocupă locul patru în această ierarhie (1,20 milioane). 

În ceea ce priveşte cluburile, cluburile cu cele mai mari salarii din fiecare ţară luată în considerare în acest top sunt FC Barcelona (Spania), Manchester City (Anglia), Juventus (Italia, 8,1 milioane) şi Bayern Munchen (Germania, 6,5 milioane) şi PSG (Franţa, 7,1 milioane).
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus