Stiri de ultima ora

EXCLUSIV | După FCSB, vine şi rândul campioanei României. CFR Cluj anunţă nevoia de VAR în Liga 1 Betano

EXCLUSIV | După FCSB, vine şi rândul campioanei României. CFR Cluj anunţă nevoia de VAR în Liga 1 Betano
Sport
România ar fi putut să aibă VAR încă din acest an, 2019, în meciurile din play-off, însă problemele cu care se confruntă LPF şi FRF fac imposibilă introducerea acestei soluţii pentru eliminarea greşelilor importante ale arbitrilor.

Potrivit preşedintelui Federaţiei, Răzvan Burleanu, sistemul VAR va fi implementat în Liga 1 Betano atunci când LPF va face rost de resursele financiare necesare pentru instalarea tehnologiei.

"În momentul de faţă avem un manager de proiect, stabilit la nivel de Federaţie. Deci pot să spun că am făcut câţiva paşi în această direcţie. Personal, am avut o întâlnire cu CEO-ul furnizorului principal pentru Champions League şi pentru Europa League , mă refer aici la Hawk Eye, şi săptămâna viitoare ne vom vedea din nou.

Deci altfel spus, când LPF va reuşi să identifice resursele financiare, noi ca Federaţie, şi mă refer aici la CCA, vom avea nevoie de 6-8 luni pentru implementare", a fost declaraţia lui Răzvan Burleanu, din data de 28 ianuarie, după Comitetul Executiv al FRF.

De cealaltă parte, cei de la LPF au anunţat că este nevoie de o sumă mult mai mică decât cea anunţată de Răzvan Burleanu, 200.000 de euro, bani pe care oficialii de la Ligă au încercat să-i strângă în urma discuţiilor cu mai mulţi sponsori, dar care nu s-au concretizat.

VAR-ul, cerut şi de FCSB

"Ar ajuta foarte mult, cum ajută în alte campionate. Sunt faze când arbitrul nu vede 100% Azi dacă ar fi fost VAR ar fi fost 11 metri şi ai fi putut profita de o situaţie că nu se ştie dacă înscrii sau nu", a declarat Teja la conferinţa de presă.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus