Stiri de ultima ora

"E un jucător special, va fi titular la echipa naţională". Un nume important din fotbalul românesc îi atrage atenţia lui Contra

E un jucător special, va fi titular la echipa naţională. Un nume important din fotbalul românesc îi atrage atenţia lui Contra
Sport
Florin Tănase l-a criticat public pe selecţionerul Cosmin Contra, spunând că nu e normal ca FCSB să trimită un singur jucător la lot, iar Dumitru Dragomir e de părere că decarul vicecampioanei va face în cel mai scurt timp pasul spre prima reprezentativă.

Dragomir îi ţine partea lui Contra şi îi cere lui Tănase să fie mai răbdător: "O să-l ia şi pe el Contra. E un antrenor bun, Tănase e un jucător care fuge mult şi aleargă mult, sunt jucători speciali aceştia care fug mult. Automat va ajunge la naţională, obligatoriu. În viitor va fi titular la echipa naţională.

Ar fi deranj mare dacă nu ne calificăm, dar ne calificăm de pe locul doi. Cu Suedia e meci abordabil. La loviturile de cap, dacă avem grijă, nu avem probleme. Şi să-i driblăm puţin, că sunt mari", a spus Dumitru Dragomir, în cadrul emisiunii ProSport Live.

Florin Tănase a izbucnit duminică seară, spunând că merita să fie convocat pentru dubla cu Suedia şi Insulele Feroe, din preliminariile pentru EURO 2020: "Din păcate, avem doar un jucător. Nu ştiu ce trebuie să facem în plus să ne vadă şi pe noi domnul selecţioner. Noi vom face totul. Eu meritam să fiu convocat. Am cifre bune, dacă te uiţi la dueluri. Nu ştiu ce cifre au ceilalţi. Noi trebuie să fim pe primul loc la 15 puncte ca să avem mai mulţi jucători? Sunt mai mulţi jucători de la alte echipe, care fac meciuri aşa şi aşa şi tot sunt chemaţi în permanenţă", a spus Florin Tănase, după succesul de la Giurgiu, 2-0 cu Astra .

Opt goluri şi cinci pase decisive în Liga 1 Betano sunt cifrele lui Florin Tănase în acest sezon.

Romario Benzar e singurul FCSB-ist convocat de Cosmin Contra pentru dubla cu Suedia şi Insulele Feroe.

Lotul complet convocat de Cosmin Contra:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0)

Fundaşi: Cristian Manea ( CFR Cluj , 7/1), Romario Benzar ( FCSB , 14/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 33/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Dragoş Grigore (Ludogoreţ, 33/0), Cosmin Moţi (Ludogoreţ, 14/0), Cristian Ganea (Numancia, 5/0), Nicuşor Bancu (U Craiova 1948 CS, 7/0)

Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul , 3/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 40/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 28/10), Ianis Hagi (FC Viitorul , 1/0), Alexandru Mitriţă (New York City FC, 6/0), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Ciprian Deac ( CFR Cluj , 18/3)

Atacanţi: George Puşcaş (Palermo, 4/1), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 29/7), George Ţucudean (CFR Cluj, 9/3)

România debutează în preliminariile Campionatului European din 2020 pe 23 martie. Tricolorii se deplasează în Suedia, iar 3 zile mai târziu, pe 26 martie, primesc vizita Insulelor Feroe.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus