Stiri de ultima ora

Discurs superb al lui Daniel Popa, după o repriză perfectă: "N-am demonstrat nimic. Îi dedic golurile lui Eugen Neagoe"

Discurs superb al lui Daniel Popa, după o repriză perfectă: "N-am demonstrat nimic. Îi dedic golurile lui Eugen Neagoe"
Sport
Popa rămâne modest şi le mulţumeşte celor din staff pentru că l-au aruncat în luptă, chiar dacă s-a antrenat puţin în această săptămână: "Da, voi păstra mingea. Sunt foarte fericit că echipa a câştigat. Aveam nevoie de aceste trei goluri. Contează golurile mele, dar cel mai mult contează că echipa a avut reacţie după ce ne-au egalat. Asta e cel mai important. Încă n-am demonstrat nimic, trebuie să demonstrez pe parcursul campionatului. Mă bucur că am marcat, dar încă n-am demonstrat nimic. Eram toţi cu moralul jos, acum urmează un meci foarte greu în deplasare. Trebuie să continuăm pe această linie.

Aceste goluri vreau să i le dedic dânsului (n.r Eugen Neagoe). A venit la Săftica şi mi-a spus că are încredere în mine. Eu m-am pregătit doar două zile în această săptămână şi vreau să le mulţumesc antrenorilor pentru că m-au luat în lot", a spus Daniel Popa, la finalul partidei cu Academica Clinceni.

Dinamo s-a impus cu 4-2 şi a obţinut primul succes din acest sezon, în timp ce Academica Clinceni are înfrângeri pe linie.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus