Stiri de ultima ora

Dinamo intră în „hora” retrogradării | Romania Libera

Dinamo intră în „hora” retrogradării | Romania Libera
Sport
Formația din „Ștefan cel Mare” a suferit o nouă înfrângere în Liga 1 și se îndreaptă încet, dar sigur, spre cea mai mare contraperformanță din istoria sa: retrogradarea.

22.06.2020 - 23:01

Debut de coșmar pentru Adrian Mihalcea pe banca lui Dinamo, care a fost învinsă, pe teren propriu, de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 1-3, într-un meci contând pentru play-out-ul Ligii 1.

Incertitudinile privind viitorul patron al clubului, problemele financiare, dar și lipsa de antrenament cauzată de izolarea jucătorilor după ce magazionerul a fost depistat cu COVID-19 și-au pus amprenta pe prestația echipei din partida cu Sepsi. Alb-roșii s-au văzut conduși încă din secunda 42, când oaspeții au deschis scorul prin Safranko. Dinamo a obținut un penalty în minutul 39, când centralul Sebastian Colțescu a considerat că Tincu l-a faultat pe Fabbrini în careu. În plus, jucătorul celor din Sfântu Gheorghe a primit și cartonașul roșu. În zadar, deoarece Perovic nu a reușit să fructifice lovitura de la 11 metri.

Formația finațată de guvernul ungar a rezistat eroic și după pauză, iar în minutul 80 și-a dublat avantajul, în urma unui penalty controversat transformat de Vasvari. Șase minute mai târziu, internaționalul de tineret Florin Ștefan a făcut o cursă de senzație în banda stângă și a finalizat cu un șut la colțul lung, care l-a lăsat spectator pe Piscitelli. În prelungirile partidei, Robert Moldoveanu a marcat golul de onoare al „câinilor”.

La finalul meciului, Adrian Mihalcea s-a declarat nemulțumit de prestația elevilor săi și a acuzat lipsa de pregătire fizică a acestora. „Este o înfrângere dureroasă, ne așteptam la mai mult. Am suferit enorm la partea fizică, s-a văzut încă de la începutul meciului. Când nu poți să alergi, nu poți să faci nimic nici din punct de vedere tactic. Asta este marea problemă, pe care trebuie să o remediem până la meciul de Cupă, de joi. Nu am reușit să avem o consistență în joc”, a spus tehnicianul debutant pe banca dinamovistă.

După această înfrângere, echipa din „Groapă” se afundă și mai mult în zona nisipurilor mișcătoare, fiind în acest moment pe poziție direct retrogradabilă în Liga a 2-a. Elevii lui Mihalcea sunt pe locul 13, cu doar 17 puncte acumulate. Pentru Dinamo urmează partida tur din semifinalele Cupei, contra FCSB-ului, care se va disputa joi, 25 iunie, de la ora 20:00.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus