Stiri de ultima ora

DEZVALUIRILE intrigante facute de Maria Sharapova la finalul unei cariere controversate, incheiata prematur de accidentari

DEZVALUIRILE intrigante facute de Maria Sharapova la finalul unei cariere controversate, incheiata prematur de accidentari
Sport
Maria Sharapova a scris un text emotionant care i-a lasat pe fanii sai cu lacrimi in ochi in ziua retragerii din tenisul profesionist. 

Maria Sharapova a anuntat astazi ca se retrage din tenisul profesionist la varsta de 32 de ani, ocazie cu care a publicat un text emotionant pentru Vanity Fair in care rememoreaza momentele cheie ale vietii sale de pana in prezent, pornind cu copilaria si sfarsind cu incheierea carierei de tenismena profesionista. 

"Cum lasi in urma singura viata pe care ai cunoscut-o? Cum te indepartezi de terenurile pe care te-ai antrenat inca de cand erai doar o fetita, de jocul pe care il iubesti - cel care ti-a adus lacrimi nespuse si bucurii de negrait - un sport in care ai gasit o familie, alaturi de fanii care s-au adunat in spatele tau pentru mai mult de 28 de ani? 

Sunt nepriceputa la asta, deci va rog sa ma iertati. Tenisule, iti spun "la revedere!"

Inainte sa ajungem la final, permite-mi sa incep cu inceputul. Prima mea amintire cu un teren de tenis il contine pe tata jucand. Aveam patru ani, ma gaseam la Sochi, in Rusia si eram atat de mica incat piciorusele mele atarnau atunci cand ma asezam pe banca. Atat de mica incat racheta pe care am luat-o in mana era de doua ori mai mare decat mine. 

La varsta de 6 ani, am strabatut intregul glob pentru a ajunge in Florida alaturi de tata. Lumea parea gigantica pe atunci. Avionul, aeroportul, intinderea imensa a Americii: totul era enorm, la fel ca sacrificiul parintilor mei. 

Tennis showed me the world—and it showed me what I was made of. It’s how I tested myself and how I measured my growth. And so in whatever I might choose for my next chapter, my next mountain, I’ll still be pushing. I’ll still be climbing. I’ll still be growing. pic.twitter.com/kkOiJmXuln

Cand am inceput sa joc, fetele de partea opusa a fileului erau intotdeauna mai mari, mai inalte, mai puternice; jucatoarele pe care le vazusem la TV pareau de neatins. Dar putin cate putin, cu fiecare zi petrecuta pe terenul de antrenament, lumea asta mitica a devenit din ce in ce mai reala. 

Primele terenuri pe care am jucat aveau straturi de ciment inegale, iar liniile, sterse. De-a lungul timpului, terenurile au devenit zgura si cea mai minunata si ingrijita iarba pe care ai putea sa calci vreodata. Dar niciodata, nici macar in cele mai frumoase vise nu am crezut ca voi castiga un turneu de mare slem - daramite pe fiecare suprafata.

Wimbledon a parut ca un loc bun de plecare. Eram o tanara naiva de 17 ani care la acea vreme continua sa colectioneze timbre si nu intelegea marimea victoriei sale decat atunci cand s-a maturizat - sunt fericita ca nu mi-am dat seama atunci.

Avantajul meu nu a constat niciodata in a ma simti superioara celorllate jucatoare. A insemnat sa ma simt pe marginea prapastiei, iar de aceea am revenit constant pe teren pentru a-mi da seama cum sa continui sa urc. 

US Open-ul m-a invatat cum sa trec peste distrageri si peste asteptari. Daca nu puteai sa gestionezi agitatia New York-ului - ei bine, aeroportul era aproape peste drum. Dasvidaniya (n.r. la revedere). 

Openul Australian m-a purtat intr-un loc care nu fusese niciodata parte a vietii mele inainte - spre un grad extrem de incredere pe care unii oameni il catalogheaza prin urmatoarea sintagma: "sa fii pe val" (n.r. in the zone). Nu pot sa explic in cuvinte, dar a fost un loc in care m-am bucurat sa fiu. 

Zgura de la Roland Garros mi-a expus toate slabiciunile - pentru inceput, inabilitatea mea de a aluneca pe ea - si m-a fortat sa le depasesc. De doua ori. S-a simtit bine. 

Aceste terenuri au revelat esenta mea adevarata. In spatele fotografiilor si rochiilor frumoase de tenis, acestea mi-au aratat imperfectiunile - fiecare rid, fiecare strop de transpiratie. Mi-au testat caracterul, vointa, abilitatea de a-mi canaliza emotiile inspre un loc in care sa functioneze pentru, si nu impotriva mea. Intre liniile terenurilor, vulnerabilitatile mele s-au simtit in siguranta. Cat de norocoasa pot fi stiind ca am gasit un loc in care m-am simtit atat de expusa, dar, in acelasi timp, atat de confortabil?

Una dintre cheile succesului meu a fost ca niciodata nu am privit inapoi sau inainte. Am crezut ca daca voi continua sa macin si sa macin, ma voi putea impinge catre un loc incredibil. Nu exista dibacie in tenis - trebuie, pur si simplu, sa continui sa iei aminte la cerintele terenului in timp ce incerci sa reduci la tacere gandurile insistente din spatele mintii, precum:
sport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus