Stiri de ultima ora

David Beckham, lovituri pe piaţa transferurilor la echipa sa din MLS! Vrea să-i aducă pe Lionel Messi şi Luis Suarez

David Beckham, lovituri pe piaţa transferurilor la echipa sa din MLS! Vrea să-i aducă pe Lionel Messi şi Luis Suarez
Sport
Preşedintele lui Inter Miami, David Beckham, are planuri mari la echipa sa din MLS. Fostul jucător al lui Manchester United vrea să-i aducă la pachet de la Barcelona pe Luis Suarez şi Lionel Messi, speculând situaţia celor doi de la clubul catalan.

Messi şi Suarez în MLS?

Inter Miami va debuta în MLS în martie 2020, iar Beckham are de gând să dea primele lovituri din postura de conducător. Englezul are de gând să-i aducă pe Suarez şi Messi de la Barcelona, conform mundodeportivo.com.

Beckham are de gând să-l convingă pe Suarez înainte de expirarea contractului dintre jucător şi Barcelona, în 2021, în timp ce în privinţa lui Messi lucrurile sunt mai complicate.

Aregntinianul mai are contract cu echipa catalană până în 2021. Conducerea Barcelonei este convinsă că-l poate convinge vedeta echipei să semneze prelungirea, în timp ce Beckham încearcă să-l ademenească în MLS cu câteva sume ameţitoare.

Messi a spus, în trecut, că îşi va încheia cariera la Barcelona sau la Newell s Old Boys, echipa la care a început practic fotbalul. Rămâne de văzut dacă Beckham îl poate convinge pe Messi să aleagă Inter Miami.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus