Stiri de ultima ora

Dacă Zidane nu îl vrea, Conte îl aşteaptă. Jucătorul dat afară de la Real Madrid este aşteptat cu braţele deschise la Inter Milano

Dacă Zidane nu îl vrea, Conte îl aşteaptă. Jucătorul dat afară de la Real Madrid este aşteptat cu braţele deschise la Inter Milano
Sport
Gareth Bale a fost adus ca un "uriaş transfer" la Real Madrid în anul 2013 de la Tottenham Spurs. Atunci "galacticii" au plătit o sumă incredibilă pe galez, 101 milioane de euro. După şase sezoane pe Santiago Bernabeu, plecare jucătorului în vârstă de 29 de ani pare iminentă. 

Presa din Spania scrie că Zinedine Zidane este hotărât să renunţe la serviciile lui Bale pentru că doreşte o reconstrucţie a echipei Real Madrid, care a avut în 2018-2019 unul dintre cele mai proaste sezoane: clasarea pe locul trei în La Liga, eliminarea din Liga Campionilor de Ajax şi din Cupa Regelui de Barcelona. 

Jurnaliştii iberici scriu că Gareth Bale ar putea ajunge lângă fostul lui coleg de la Real, Cristiano Ronaldo, în Italia. Noul antrenor al lui Inter Milano, Antonio Conte, îl doreşte pe atacant pe Giuseppe Meazza, căruia i se promite acelaşi salariu pe care îl câştigă la clubul din capitala Spaniei. 

În acelaşi timp, tehnicianul italian i-ar fi promis lui Bale că va reconstrui echipa în jurul lui. 

La Real Madrid, jucătorul galez a evoluat în 231 de meciuri, a marcat 102 goluri şi a oferit 64 de pase decisive.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus