Stiri de ultima ora

Coronavirus în săli de fitness? Ce a arătat un studiu în Norvegia

Coronavirus în săli de fitness? Ce a arătat un studiu în Norvegia
Sport
Subiectul redeschiderii sălilor de sport a fost unul controversat în România, deoarece s-a vorbit, în mod repetat, despre pericolul îmbolnăvirii cu COVID-19.

România a ţinut sălile de sport închise, timp de 90 de zile, deschizându-le abia după ce a dat drumul la terase şi la magazine comerciale. Şi, oricum, până la revenirea oamenilor la antrenamente, începând cu 15 iunie, au circulat fel şi fel de idei absurde, în numele combaterii COVID-ului.

La un moment dat, cei de la Ministerul Sănătăţii au luat în calcul redeschiderea cluburilor, fără aer condiţionat, fără zona de duşuri şi fără accesul oamenilor la apă, în timpul efortului! Treptat însă, aceste restricţii aberante au căzut, ultima, dând naştere şi la o revoltă, atât din partea medicilor, cât şi din partea celor cu abonamente la sală.

Cât de periculos e însă mersul la cluburile de fitness, în plină pandemie? Răspunsul ni l-au oferit norvegienii, după un studiu de amploare, pe care l-au realizat la Universitatea din Oslo.

Pe scurt, concluzia cercetătorilor e următoarea: „Mersul la sală, în condiţiile respectării normelor sanitare şi cele de distanţare fizică, nu creşte cu nimic riscul răspândirii COVID-19“.

Au monitorizat aproape 1.900 de oameni care au făcut sport

Studiul a fost realizat de o echipă de oameni de ştiinţă, în frunte cu profesorul Michael Bretthauer. „Datele pe care le-am obţinut au arătat că nicio creştere în transmiterea coronavirusului nu poate fi atribuită sălilor de fitness şi redeschiderii lor“,

Studiul, o premieră realizată în Europa, a implicat 3.764 de oameni, cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, fără comorbidităţi relevante pentru COVID-19.

Cei peste 3.700 de oameni au fost împărţiţi în două tabere: aproape jumătate dintre ei (1.896) au avut acces la gym, în perioada stării de urgenţă în Norvegia, când ţara se afla în carantină totală, în timp ce cealaltă jumătate (1.868), ţinuţi sub supraveghere, n-au mers la sală.

Studiul a început de la 22 mai, iar cei monitorizaţi de cercetătorii norvegieni au putut folosi atât zona de gym, cât şi clasele de group-training, precum spinning şi yoga.

Cei care au vizitat cluburile de fitness în cadrul studiului au fost obligaţi să respecte normele implementate de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru prevenirea răspândirii virusului. Aceste norme au inclus:

*Distanţare fizică (un metru între cei aflaţi în zona de gym şi doi metri între participanţi la clasele de aerobic).

*Folosirea soluţiilor dezinfectante pentru mâini, pentru aparate şi pentru suprafeţele din cadrul cluburilor.

*Monitorizarea numărului de oameni care se aflau, simultan, în săli, astfel încât aglomeraţia să fie evitată, iar normele distanţării fizice să fie respectate, în permanenţă. 

În cadrul studiului, vestiarele au putut fi folosite de oameni, însă zona duşurilor a rămas închisă. De asemenea, sauna a fost scoasă din funcţiune.

Singurul bolnav a luat virusul la locul de muncă

Cercetătorii Universităţii din Oslo au început să-i testeze apoi pe cei care au mers la sală, după două şi trei săptămâni. 81,8 la sută dintre ei au mers la sală, cel puţin o dată pe săptămână, în timp ce 38,5 la sută au folosit facilităţile cluburilor de fitness de şase ori pe săptămână. Restul oamenilor din acest grup s-au încadrat între aceste două valori.

Dintre cei peste 3.000 de oameni testaţi în cadrul studiului, doar unul a avut rezultat pozitiv, fiind bolnav de COVID-19. Şi, într-adevăr, acest individ a provenit din grupul celor care au mers la sală. Totuşi, în urma cercetărilor, s-a stabilit că cel care a avut un test pozitiv nu vizitase sala, înainte de a se îmbolnăvi, luând virusul de la locul de muncă.

În cele trei săptămâni, cât a durat studiul, nimeni, nici din grupul celor care au mers la sală, şi nici din grupul care a evitat gym-ul, n-a avut nevoie de internare la spital din cauza COVID-19.

Studiul nu i-a vizat doar pe membrii unor săli de fitness, ci şi pe angajaţii acestor cluburi. Dintre cei 91 de oameni care au fost monitorizaţi de cercetătorii norvegieni, 81 au şi fost testaţi pentru coronavirus şi nici unul dintre ei n-a avut rezultat pozitiv.

În concluzia prezentată de Universitatea din Oslo scrie: „Nu s-a constatat nicio creştere în transmiterea virusului, după deschiderea sălilor de fitness, cât timp au fost implementate normele sanitare şi cele de distanţare fizică. Aceste norme, care presupun să fie o distanţă de 1-2 metri între oamenii aflaţi în sală, s-au dovedit a fi eficiente pentru combaterea transmiterii virusului. Sunt nişte măsuri care nu costă mare lucru, pot fi aplicate cu uşurinţă şi nu necesită alocarea unor resurse importante. Aşadar, dacă igiena şi distanţarea fizică există, redeschiderea cluburilor de fitness şi a centrelor de antrenament nu va duce la o creştere a numărului de bolnavi de COVID-19“.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus