Stiri de ultima ora

Cât ghinion pentru Riccardo Montolivo, după ce a ratat Euro 2016! Mijlocaşul lui AC MIlan, out şase luni după ce s-a accidentat în partida Italia-Spania

Cât ghinion pentru Riccardo Montolivo, după ce a ratat Euro 2016!  Mijlocaşul lui AC MIlan, out şase luni după ce s-a accidentat în partida Italia-Spania
Sport
Fotbalistul italian Riccardo Montolivo, în vârstă de 31 de ani, accidentat la genunchi în meciul naţionalei Italiei cu Spania, va lipsi de pe teren aproximativ şase luni, informează Football Italia.

Mijlocaşul echipei AC Milan s-a accidentat în minutul 30 al partidei cu Spania, în urma unui duel cu Sergio Ramos, şi a fost scos de pe teren. În urma unor investigaţii amănunţite efectuate la un spital din Torino, se pare că Montolivo va lipsi de pe teren cel puţin şase luni, suferind o accidentare a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul stâng.

Accidentarea a fost confirmată şi de către clubul AC Milan, care, într-un comunicat, a anunţat că acesta va fi supus unei intervenţii chirurgicale. "În timpul meciului de joi, dintre Italia şi Spania, Riccardo Montolivo a suferit o accidentare la ligamentul încrucişat anterior al piciorului stâng, iar jucătorul va fi supus, în perioada următoare, unei intervenţii chirurgicale", se arată în comunicatul emis de oficialii echipei AC Milan.

Riccardo Montolivo a mai suferit o accidentare gravă care l-a ţinut departe de teren aproximativ şase luni.

În 2014, tot la naţională, în timpul meciului Italia - Irlanda, mijlocaşul de 31 de ani a suferit o fractură de tibie.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus