Stiri de ultima ora

Caroline Wozniacki reia lucrurile de unde le lăsase. Victorie în minimum de seturi în startul cursei pentru apărarea trofeului: "Mă faceţi să mă simt specială"

Caroline Wozniacki reia lucrurile de unde le lăsase. Victorie în minimum de seturi în startul cursei pentru apărarea trofeului: Mă faceţi să mă simt specială
Sport
Revenită pe arena Rod Laver, dar cu semne de întrebare legate de forma fizică, daneza a reuşit şi ea, la fel ca şi ibericul, să convingă la meciul de debut, cu o bună acoperire a terenului, lovituri eficiente, un raport între loviturile câştigătoare şi greşelile neforţate încurajator (21-16) şi un procentaj impresionant la punctele câştigate în spatele primului serviciu, de 78%.

Meciul a fost un veritabil test, Van Uytvanck reuşind multe scurte şi ruperi de ritm care au forţat-o pe Caroline să rămână alertă. "A fost dificil, cred că ea a jucat foarte bine, mai ales în primul set. Mă bucur că am reuşit break-ul devreme, m-am agăţat de asta pe mai departe. Vă mulţumesc pentru primire, mă faceţi să mă simt cu adevărat specială şi special. Este incredibil să revin aici", le-a spus daneza, favorită trei la ediţia din 2019, fanilor prezenţi în arenă pentru partidele din sesiunea de seară.

Defending champion Caroline Wozniacki is through. She defeats Alison Van Uytvanck, 6-3, 6-4 in 1:33. And she s all smiles... #AusOpen pic.twitter.com/eX9IQrq1rU

Articole similare :
comments powered by Disqus