Stiri de ultima ora

Care este cel mai important eveniment sportiv după părerea lui Rafael Nadal

Cu 19 trofee de Grand Slam câștigate și 84 de titluri ATP în carieră, Rafael Nadal știe cu siguranță care este, în opinia sa, cea mai importantă competiție sportivă. Se dispută o dată la patru ani și este foarte greu de câștigat.

Ce spune Rafa

"Olimpiada este o competiţie complet diferită. Este, evident, competiţia cel mai greu de câştigat în sportul nostru, fără nicio îndoială. Pentru că, la final, ai puţine oportunităţi să câştigi medalii. Turnee de Grand Slam sunt în fiecare an, turnee Masters 1.000 sunt nouă, însă Jocurile Olimpice au loc doar o dată la patru ani", a declarat Rafael Nadal, campion olimpic la simplu, JO de la Beijing (2008) şi medaliat cu aur la dublu, la JO de la Rio (2016).

Își dorește să participe la Tokyo

"Trebuie să văd. Mai este încă mult din acest sezon, unul foarte solicitant pentru mine, pentru că între 2019 şi 2020 am avut foarte puţină pauză. În consecinţă, trebuie să-mi măsor foarte bine eforturile, calendarul şi deciziile pe care le voi lua. Este cel mai important eveniment sportiv din lume şi sper să fiu acolo", a conchis Nadal.Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în perioada 24 iulie - 9 august 2020.
HotNews.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus