Stiri de ultima ora

Ca să devii campion mondial trebuie să-l baţi mai întâi pe Jesus! Flavius Biea boxează pentru centura IBA Intercontinental la Noaptea Spartanilor 2

Ca să devii campion mondial trebuie să-l baţi mai întâi pe Jesus! Flavius Biea boxează pentru centura IBA Intercontinental la Noaptea Spartanilor 2
Sport
Flavius Biea va lupta acum în primul meci la categoria Super welterweight. Anterior, când boxa la welterweight, sportivul de 29 de ani a câştigat în 2017, tot la Timişoara, la Noaptea Spartanilor 1, centura WBA Intercontinental, vacantă la vremea respectivă. Pentru lupta pentru Gurrola a făcut sparring-uri în Anglia.

”Cum am făcut şi în 2017 la Noaptea Spartanilor 1 la Timişoara, când am spus când băieţelul meu avea câteva luni şi am spus că centura va deveni jucăria lui, centura IBA Intercontinental trebuie să rămână la Timişoara, i-am promis-o fetiţei mele, care are câteva luni. Am făcut sparring-urile necesare, am depus toate eforturile ca această gală să fie la Timişoara. Ştiu despre adversarul meu că dă foarte mult din braţe şi trebuie să fiu atent. Sunt sigur că antrenamentele îşi vor spune cuvântul”, a precizat Biea.

Adversarul său este un sportiv cu mai multă experienţă în boxul profesionist. Jesus Gurrola a venit relaxata şi a precizat că se simte mai motivat când nu luptă acasă, în Mexic. Pugilistul părea concentrat 100 la sută la testul cântarului. După ce a făcut categoria, a luat masa ideală pentru recuperare forţelor: paste cu sos şi banane.

”Mă simt foarte bine aici la Timişoara, am beneficiat de o atmosferă prietenoasă. Ca să fiu sincer, nu ştiu foarte multe despre adversar, ştiu doar că e un boxer bun, are forţă în pumni. Eu ştiu că trebuie să vin cu trofeul acasă. Pentru mine tot aia că boxez în Spania, în Africa, în Canada, unde am boxat. Adversarul e acelaşi, arbitri, aceiaşi. Mă pregătesc să boxez zece runde”, a declarat Jesus Gurrola.

Flavius Biea are 17 meciuri la profesionişti, unde a înregistrat o singură înfrângere. Pugilistul este fost campion mondial de juniori. Biea e arădean, dar a crescut ca sportiv la Timişoara, sub ochiul vigilent al antrenorului care îi este şi unchi: Ghoerghe Biea. ”Abia aştept acest meci. Flavius e pregătit. E un sportiv care are în spatele lui multe rezultate. Am mare încredere în el”, a precizat Gheorghe Biea despre nepotul său.

Iată fight card-ul galei transmisă de Pro X:

1. Nikolaos Theodosiou (Grecia) - Ahmed Cemortan (Rep. Moldova) (middleweight 4 runde)2. Daniel Bădulescu (Bucureşti) - Henrich Herak (Slovacia, nu a ajuns la cântar) (super welterweight 4 runde)3. Robert Cristea (Bucureşti) - Ionuţ Gelep (Râmnicu Vâlcea) (middleweight 6 runde)4. Amansio Paraschiv (Ploieşti) - Theodor Boyardjev (Bulgaria) (middleweight 4 runde)5. Eduard Gafencu (Arad) - Cornel Lyssi (Rep. Moldova)(super middleweight 4 runde)6. Eronim Arădoaie (Bucureşti) - Andrei Barbarosa (Rep Moldova) (welterweight 6 runde)7. Daniel Corbeanu (Timişoara) - Mihail Dutcenco (welterweight 4 runde)8. Asheley Theophane (Marea Britanie) - Ferenc Hafner (Ungaria) super middleweight 8 runde)9. Cătălin Paraschivenu (Marea Britanie) - Ionuţ Trandafir (Ploieşti) (middleweight 6 runde010. Flavius Biea - Jesus Gurrola (super welterweight 10 runde)
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus