Stiri de ultima ora

ANALIZĂ | Neomarxistul de la FRF. Cum a ajuns Burleanu să se laude că a inventat selecţia la naţională şi profitul la federaţie. Cluburile din Liga 1 tocmai au devenit duşmanul de clasă al fotbalului românesc

ANALIZĂ | Neomarxistul de la FRF. Cum a ajuns Burleanu să se laude că a inventat selecţia la naţională şi profitul la federaţie. Cluburile din Liga 1 tocmai au devenit duşmanul de clasă al fotbalului românesc
Sport
Să luăm, deci, pe rând realizările a trei ani de mandat Burleanu, aşa cum le-a invocat el însuşi sâmbătă.

Revoluţia a făcut-o cu oamenii lui, „managerii“ aduşi din afară, cei care azi vin la muncă în uniforme distincte – un bleumarin deschis. Această gardă pretoriană plasată în funcţiile-cheie, de obicei având prefixul „director-de-ceva“, îl încadrează cu fidelitate şi vigilenţă. Ei, cei 20, filtrează deschiderea către popor promisă în 2014.

În doar trei ani, cu o viteză absolut remarcabilă pentru un neofit, a reuşit să controleze complet, de o manieră copleşitoare, sutele de membri votanţi. Nu e mai puţin adevărat că, după 24 de ani cu Mircea Sandu, fotbalul românesc era deja pregătit pentru o nouă guvernare autoritară. Dar azi, în Adunarea Generală, pot fi număraţi pe degete cei care votează contra propunerilor lui Burleanu, oricât de ilegale şi de imorale ar fi acestea. Cu două-trei excepţii, cei care au altă părere fie o ţin pentru ei, fi îndrăznesc să şi-o spună doar în şoaptă şi numai când sunt siguri că interlocutorul e discret, iar prin preajmă pereţii n-au urechi. Din acest punct de vedere, autocraţia de un sfert de secol a lui Mircea Sandu n-a fost urmată de o democraţie – fie ea şi originală –, ci de o dictatură încă şi mai crudă.

Ceea ce se întâmplă azi aminteşte de distopia lui Orwell. Sâmbătă, la Adunarea Generală, Burleanu a trecut practic fără opoziţie modificări ale Statutului FRF care concentrează şi mai mult puterea în mâna lui invocând tocmai binele comun şi democratizarea fotbalului!  A schimbat criteriile pentru alegerea preşedintelui astfel încât rivalii să nu mai poată candida la anul. A spulberat statu-quo-ul FRF-LPF, reducând fotbalul profesionist la un rol decorativ. Liga a rămas fără postul de vicepreşedinte al federaţiei, acceptat tacit de la înfiinţarea LPF, din 1993, şi până azi, dar şi cu un loc în minus în Comitetul Executiv al federaţiei (doi reprezentanţi în loc de trei). A înfiinţat o „comisie a fotbalului profesionist“ cu atribuţii ciudate, în fapt un instrument de presiune asupra LPF. A cerut poporului – şi a obţinut – aprobarea să-i împartă banii altora (drepturile TV ale Ligii 1).

Prosperitatea promisă în campania electorală din 2014 a venit, fără îndoială, dar în primul rând pentru Burleanu şi oamenii săi. Prime de zeci de mii de euro, salarii mărite, limuzine Mercedes - maşini de serviciu, delegaţii numeroase şi prelungite pe banii federaţiei, diurne substanţiale etc.

Poporul a primit şi el: mingi, vizite de lucru, team-building-uri cu mâncare şi cazare gratuită, promisiuni şi asigurări că se face totul. Cei 42 de şefi ai AJF-urilor au fost numiţi, fără concurs şi fără să aibă competenţe, observatori la Liga 2 şi la Liga 3 (asta înseamnă sute de lei barem la fiecare meci). Multe din neregulile existente la cluburi şi la AJF-uri sunt acoperite sau ignorate de FRF. Votanţilor li s-a spus sâmbăă că vor primi din banii echipelor de Liga 1 şi că federaţia ar fi stat la originea Ordonanţei de Urgenţă care le înlesneşte accesul la banii publici.

După cum vedeţi, Burleanu are expertiză în special în a oferi banii munciţi de alţii: în acest caz, de cluburile din LPF şi de contribuabili. Iar „oamenilor de fotbal“ le place.

În privinţa profesionalismului, a know-how-ului adus în federaţie – pentru asta s-a inventat PR-ul. Burleanu, absolvent al SNSPA (fosta Academie „Ştefan Gheorghiu“, care înainte de 1989 producea activiştii Partidului Comunist Român), ştie că „lumea este condusă de vorbe şi nu de fapte“. Pentru asta a angaja opt oameni la Departamentul de Comunicare, pe care spune chiar el că, dacă ar avea forţă, l-ar mări şi transforma într-o agenţie de sine stătătoare care să reflecte cum se cuvine realizările guvernării sale.

După asemenea vorbe, este foarte probabil ca membrii Adunării Generale, îndestulaţi înainte şi după şedinţă şi invitaţi la finala Cupei României, să nu fi observat că profesioniştii FRF au uitat să aducă un translator pentru invitatul italian Michele Uva şi că, seara, le-au înmânat celor de la FC Voluntari un trofeu pe care scria că Astra e câştigătoarea Cupei.

Simple accidente, desigur, aşa cum a fost şi cel de luna trecută, când unul din directorii lui Burleanu a uitat de o competiţie pe care trebuia s-o organizeze la Buftea pentru copiii defavorizaţi, generând haos şi punând zeci de micuţi într-o situaţie imposibilă. ProSport a dezvăluit atunci cazul, iar oamenii şefului FRF au încercat mai întâi să-l muşamalizeze minţindu-l pe reporter, iar apoi au dat publicităţii nişte comunicate halucinante, în care negau evidenţele.

Cu Burleanu şef, federaţia a ajuns în postura unică de a nu avea conducere (Comitetul Executiv) recunoscută de statul român, după ce instanţele au declarat-o definitiv ilegală. Dar şi să înfiinţeze şi să finanţeze centre de pregătire care funcţionează contrar legii.

Dacă, după cum aţi văzut mai sus, seriozitatea şi profesionalismul „noii echipe de manageri“ de la FRF sunt neîndoielnice, în schimb modul absolut competent în care se cheltuiesc banii merită şi el lăudat. Un singur episod, din zeci asemănătoare, spune totul: Burleanu a refuzat, în martie 2016, un cantonament de pregătire pentru naţională în Italia care ar fi fost gratuit şi ar fi generat încasări din vânzările de bilete şi televizări. Dar a preferat un altul care a costat FRF 235.000 de euro plus încă 150.000 de euro diurne pentru „echipa Burleanu“ şi invitaţii săi.

Poate vă întrebaţi dacă vreunul din membrii Adunării Generale a ridicat acest caz în plen. Răspunsul este „nu“.

O explicaţie: de ce vrea Burleanu să „naţionalizeze“ banii cluburilor de Liga 1

Încă o observaţie după Adunarea Generală a FRF la care am asistat sâmbătă:

Burleanu recurge tot mai evident la o politică şi la un discurs de extracţie marxist-leninistă (deşi el, după şedinţă, a pretins că politica sa ar fi nu „de stânga“, ci „intervenţionistă“).

În acest caz, şeful FRF a făcut ce ştie mai bine – a jonglat cu vorbele. Politica intervenţionistă reprezintă, pe scurt, intervenţia statului pentru a controla anumite zone cum ar fi evoluţia inflaţiei sau pentru a dirija dezvoltarea anumitor sectoare economice. Dar ceea ce a făcut şi ce face Burleanu nu are absolut nicio legătură cu asta.

În faţa a sute de membri ai Adunării Generale, el a arătat cu degetul către şefii cluburilor din Liga 1. I-a indicat ca fiind „duşmanii de clasă“ care trăiesc în belşug, dar nu vor să dea şi poporului din preaplinul lor. Curat capitalism, curată economie de piaţă, concurenţială!

După ce a anunţat că supune la vot „un principiu“, adică ideea de a lua din drepturile TV ale bogaţilor din Liga 1 pentru a împărţi săracilor din ligile inferioare, Burleanu a fost contrat de Iorgulescu, şeful LPF. Acesta din urmă a explicat (stângaci şi neconvingător) că este vorba despre nişte bani care nu sunt ai FRF, că este un amestec în proprietatea altcuiva, că banii din drepturile TV sunt rodul unui contract negociat între două părţi distincte (compania care a cumpărat şi cluburile din Liga 1 care au vândut). Burleanu a intervenit imediat, adresându-li-se reprezentanţilor cluburilor mici: „Aţi auzit, dumneavoastră nu sunteţi aşa importanţi precum echipele din Liga 1, care nu vor să împartă!“.

În realitate, cauza acestei „naţionalizări“ a banilor altora este incapacitatea „guvernului Burleanu“ de a atrage, în mod real, finanţările promise electorilor. Banii promişi nu au fost aduşi de „excepţionala echipă de la marketing“, aşa că şeful FRF şi-a îndreptat privirea spre curtea LPF, care acum trei ani şi-a vândut drepturile TV pentru Liga 1 contra a 27 de milioane de euro pe sezon.

Întrebat de reporterul ProSport dacă acest tip de discurs antagonizant, care a împărţit membrii FRF în două catagorii rivale, nu i se pare periculos, Burleanu a răspuns zâmbind: „Nici vorbă!“.

Upgrade Mircea Sandu: Răzvan Burleanu este mai feroce, mai alunecos, mai lipsit de scrupule

Modul în care îşi tratează opoziţia şi criticii îl apropie pe Burleanu, de asemenea, de viziunea leninistă a revoluţiei bolşevice. Cine nu este cu Burleanu este împotriva lui şi trebuie eliminat cu orice preţ. În timpul Adunării Generale, el a fluturat adesea pericolul nedefinit al complotiştilor, al duşmanului din afară care stă la pândă, dar care nu poate învinge familia unită a fotbalului. I-a numit, pe cei care îl critică, „troglodiţi“, „părerişti“ şi „trompete“. A modificat regulamentul într-un mod în care nici măcar Mircea Sandu, când era în culmea puterii, nu a îndrăznit să îl facă. Punctul h) de la Articolul 50 al Statutului FRF, votat sâmbătă cu majoritate copleşitoare, a făcut imposibilă candidatura lui Lupescu, Chivu şi Marica, la anul, la şefia federaţiei. Conform acestei noi prevederi, în 2018 doar cei care au activat în fotbalul intern în doi din ultimii cinci ani vor avea voie să îşi depună candidatura la preşedinţie. Ca exemplu, Marian Lumânare, preşedintele AMF Bucureşti, va avea dreptul să candideze. Ionuţ Lupescu, directorul tehnic al UEFA, nu.

Dacă acest punct ar fi existat în 2014, însuşi Burleanu n-ar fi avut dreptul să candideze la postul pe care îl ocupă acum. Imaginaţi-vă doar ce scandal naţional ar fi ieşit dacă Mircea Sandu ar fi sugerat măcar introducerea acestui criteriu, cu trimitere directă la Gică Hagi, Gică Popescu şi toţi ceilalţi foşti internaţionali! Sandu n-a făcut asta chiar cu riscul de a pierde în 2005, când Gică Popescu i-a făcut o concurenţă puternică.

Ce-l deosebeşte, însă, pe Răzvan Burleanu de Mircea Sandu? Deşi ar fi fost greu de crezut aşa ceva în 2014, este mai lipsit de scrupule. Minte fără să clipească, jonglează cu un discurs steril, prefabricat din fraze-tip şi megalomanic, a pus pe picioare o maşinărie de PR care să-i cosmetizeze activitatea. Este alunecos şi are ferocitatea amorală a noului venit prin excelenţă. Nu înţelege, nu respectă şi nu-i pasă.

Pentru Burleanu, totul e nou, totul a început acum. În discursul de sâmbătă a lipsit doar să spună că el însuşi, împreună cu echipa sa, a inventat mingea rotundă şi jocul în 11. În rest, le-a spus pe toate: că a salvat FRF de la faliment, că a introdus selecţia la echipele naţionale, că a adus sponsori, că în 2016 a reuşit pentru prima oară să ducă federaţia pe profit, că a remediat situaţia la echipele naţionale de seniori şi juniori, că ţine legătura cu membrii FRF din teritoriu etc.

În încheiere, o remarcă: pe mulţi dintre cei care sâmbătă l-au aprobat şi aplaudat pe Răzvan Burleanu în sala de la demisolul Casei Fotbalului i-am văzut făcând exact acelaşi lucru şi cu acelaşi entuziasm pe vremea lui Mircea Sandu. Oameni care, când era Naşul preşedinte, nu pridideau cu laudele au luat cuvântul acum pentru a înfiera greaua moştenire. Totul, să ne înţelegem, într-o clădire construită pe vremea lui Mircea Sandu.

Şi aici, fotbalul românesc a rămas în comunism. În acest tip de societate se minte impersonal, în ambele sensuri. Cei care l-au aplaudat pe Burleanu s-au prefăcut că-l cred, după cum şi Burleanu i-a minţit mimând că nu ştie ce gândesc ei în realitate.

În fotbalul românesc, totul se reduce, în fapt, la conjunctură. Puterea absolută care-l îmbată astăzi pe marxistul de la şefia FRF va dura exact până în prima secundă în care va fi slab. În clipa următoare se va trezi exact ca Mircea Sandu: singur. Un paria cu procurorii pe urme şi hulit de toată lumea.
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus