Stiri de ultima ora

ANALIZĂ De ce 2019 aduce un caz unic în istoria WTA. Bianca Andreescu contribuie direct la schimbarea tenisului

ANALIZĂ De ce 2019 aduce un caz unic în istoria WTA. Bianca Andreescu contribuie direct la schimbarea tenisului
Sport
Niciodată nu s-a întâmplat ca primele 14 turnee ale anului, din circuitul feminin de tenis, să fie câştigate de jucătoare diferite.

Schimbare de situaţie majoră în tenisul feminin al ultimilor ani. Căderea Serenei Williams, care de la revenirea în circuit, după ce a devenit mamă, nu a mai fost jucătoarea de odinioară, poate fi principala cauză a faptului că, pentru prima dată în istorie, toate cele 14 turnee WTA de la începutul unui an au fost adjudecate de sportive diferite. Practic, în primele trei luni din 2019, nicio jucătoare nu a reuşit să câştige două competiţii. Cel mai aproape de realizarea acestei performanţe a fost cehoaica Petra Kvitova, care a câştigat la Sydney şi apoi a mai jucat două finale, la Australian Open şi Dubai, pe care însă le-a pierdut. Kvitova este una dintre veteranele circuitului, o sportivă cu 26 titluri WTA în palmares, protagonista unei reveniri de senzaţie după cumplitul episod în care a fost înjunghiată în propria casă. Cu două finale la activ în 2019 sunt Karolina Pliskova, Asleigh Barty, Bianca Andreescu şi Sofia Kenin. Ultimele două jucătoare se află la primele titluri din carieră şi au înregistrat un real progres anul acesta. Evident, o menţiune în plus pentru Bianca, al cărei trofeu, Indian Wells – turneu de nivel Premier Mandatory – e doar cu puţin inferior unuia de Grand Slam. Bianca a pornit ca din puşcă în 2019, cu finală la Auckland, a confirmat la Australian Open, unde a ajuns pe tabloul principal, iar la turneele din SUA a confirmat ascensiunea fulminantă, care în trei luni adus-o de pe locul 178 în lume până pe poziţia 23.

Simona Halep, fără trofeu anul acesta

Jucătoarea care a început anul pe primul loc în lume, Simona Halep, nu a reuşit până acum să câştige vreun trofeu. Simona a jucat la şase turnee în 2019, Sydney, Australian Open, Doha, Dubai, Indian Wells şi Miami, cu rezultate mulţumitoare, dar nu strălucite. Ea a prins o finală, o semifinală, un sfert de finală, de două ori a ajuns în optimi şi o dată a pierdut în turul al doilea. Halep a fost oprită din drumul către trofee de Karolina Pliskova, Ashleigh Barty, Elise Mertens, Serena Williams, Marketa Vondrousova şi Belinda Bencici. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, Simona se află în scădere, întrucât în primele trei luni din 2018 ea câştigase un turneu, jucase o finală şi două semifinale.

Fără îndoială, acest lucru se simte în clasamentul WTA, dar adevărata piatră de încercare va fi în sezonul de zgură, acolo unde Simona are de apărat trofeul de la Roland Garros. Halep nu este singura jucătoare de top, care nu a câştigat nimic în 2019. Alte trei sportive, dintre primele zece ocupante ale clasamentului, se află în aceeaşi situaţie. Angelique Kerber, Sloane Stephens şi Elina Svitolina trăiesc aceeaşi experienţă, cu menţiunea că ultimele două nu au prins nici măcar o finală în circuit.

Parcursul Simonei din acest an se reflect şi în clasamentul pentru Turneul Campioanelor, care se desfăşoară anul acesta, în premieră, la Shenzhen. Momentan, Simona se află în afara locurilor care asigură prezenţa acolo, ocupând poziţia a noua, dar lucrurile se pot schimba semnificativ până în octombrie. "Este un lucru bun pentru tenis faptul că sunt atâtea câştigătoare. E bine pentru că fiecare are o şansă şi astfel toate fetele au mai multă încredere. Faptul că turneele sunt deschise acum oricărui rezultat le face mai interesante pentru fani şi de asemenea pentru noi. Nu mai e ca pe vremuri, când Serena câştiga tot. Lucrurile s-au schimbat", a comentat Simona Halep situaţia actuală.

Câştigătoarele turneelor WTA din 2019

Brisbane: Karolina Pliskova (Cehia) – Lesia Tsurenko (Ucraina) 4-6, 7-5, 6-2 Shenzhen: Aryna Sabalenka (Belarus) – Alison Riske (SUA) 4-6, 7-6, 6-3 Auckland: Julia Goerges (Germania) – Bianca Andreescu (Canada) 2-6, 7-5, 6-1 Sydney:  Petra Kvitova (Cehia) – Asleigh Barty (Australia) 1-6, 7-5, 7-6 Hobart: Sofia Kenin (SUA) – Ana Karolina Schimedlova (Cehia) 6-3, 6-0 Australian Open: Naomi Osaka (Japonia) – Petra Kvitova (Cehia) 7-6, 5-7, 6-4 St. Petersburg: Kiki Bertens (Olanda) – Donna Vekici (Croaţia) 7-6, 6-4 Hua Hin: Dayana Yastremska (Ucraina) – Ajla Tomljanovici (Australia) 6-2, 2-6, 7-6 Doha: Elise Mertens (Belgia) – Simona Halep (România) 3-6, 6-4, 6-3 Dubai: Belinda Bencic (Elveţia) – Petra Kvitova (Cehia) 6-3, 1-6, 6-2 Budapesta: Alison Van Uytvanck (Belgia) – Marketa Vondrousova (Cehia) 1-6, 7-5, 6-2 Acapulco: Yafan Wang (China) – Sofia Kenin (SUA) 2-6, 6-3, 7-5 Indian Wells:  Bianca Andreescu (Canada) – Angelique Kerber (Germania) 6-4, 3-6, 6-4 Miami: Asleigh Barty (Australia) – Karolina Pliskova (Cehia) 7-6, 6-3

11 dintre cele 14 finale disputate în 2019 în circuitul WTA au fost decise în trei seturi

Serena Williams, imposibil de ajuns

Chiar dacă nu a mai câştigat un trofeu de doi ani, din 2017 când triumfa la Australian Open, însărcinată în două luni, Serena Williams a câştigat suficient înainte pentru a-şi asigura un prim loc confortabil în topul jucătoarelor în activitate. Williams are 72 de titluri în palmares, primul dintre ele cucerit în 1999, când Bianca Andreescu, spre exemplu, nici nu era născută. Pe de altă parte, nici Serena nu va putea urca mai sus de locul 5 all-time, deoarece înaintea ei se află Margaret Court, cu 92 de titluri, şi e greu de crezut că americanca va mai câştiga 20 de trofee în viitor, ţinând cont că este evident faptul că se apropie de finalul carierei. Lider în topul all-time al tenisului feminine este Martina Navratilova, cu 167 titluri WTA, urmată de Chris Evert - 157 titluri şi Steffi Graf -107 titluri, toate având cifre ce par din altă galaxie.

Trofee – jucătoare în activitate

Serena Williams 72 Venus Williams 49 Maria Şarapova 36 Caroline Wozniacki 30 Petra Kvitova 26 Viktoria Azarenka 20 Svetlana Kuznetova 18 Simona Halep 18 Elina Svitolina 13  
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus