Stiri de ultima ora

"Am discutat cu Mangia. Nu ne-am jignit, nu ne-am certat. Mi-a dat dreptate". Reacţia lui Eugen Neagoe după două înfrângeri consecutive în play-off

Am discutat cu Mangia. Nu ne-am jignit, nu ne-am certat. Mi-a dat dreptate. Reacţia lui Eugen Neagoe după două înfrângeri consecutive în play-off
Sport
Sepsi OSK a început foarte slab play-off-ul Ligii 1 Betano. Echipa antrenată de Eugen Neagoe a pierdut şi cu U Craiova , scor 1-0, după ce a plecat fără puncte, în prima etapă, de pe terenul CFR-ului, scor 3-1. La finalul partidei, Eugen Neagoe a fost resemnat cu rezultatul. 

"Am început jocul destul de bine, am avut o ocazie mare la 0-0 singuri cu portarul, am primit un gol uşor, după un corner. A fost o greşeală mare, iar după a fost destul de greu, am forţat. Craiova are o echipă bună, valoroasă. Noi, după o fază fixă, nu am reuşit să înscriem prin Jovanovic. Nu am vrut să ne desfacem mult la început, pentru că ştiam că sunt periculoşi pe contraatac. Până la urmă, i-am felicitat pe băieţi pentru atitudine, pentru efort.

Ne prindea şi mai bine dacă am fi câştigat în această seară. Sper să aărătm mai bine cu Viitorul şi, aşa cum v-am spus, ne dorim să acumulăm puncte. Le-am spus băieţilor că nu avem nicio presiune, ne-am dorit să ajungem aici. Trebuie să ne ridicăm la nivelul celorlalţi", a declarat antrenorul lui Sepsi pentru Digi Sport. 

Neagoe şi Mangia au purtat o discuţie în timpul jocului în privinţa arbitrajului, dar antrenorul gazdelor nu a dorit să dezvăluie ce au discutat: "Am discutat cu Mangia, a fost ceva amical, dar e bine să rămână între noi. Nu ne-am jignit, nu ne-am certat. Mi-a dat dreptate, dar nu mai contează".
www.prosport.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus