Stiri de ultima ora

Trei decenii de istorie romaneasca in trei fraze

Trei decenii de istorie romaneasca in trei fraze
Politic
Cat timp trebuie ca sa se depene ultimii 30 de ani de istorie? Trei ore de vizionare propun, in trepidantul timp actual, doi jurnalisti de la Recorder . Prea mult pentru un documentar? N-au fost destule, pentru mine.E rar ca in epoca generatiei "Tik Tok, despre care se spune ca se plictiseste dupa 15 secunde", dupa cum afirma autorii Mihai Voinea si Cristian Delcea, un documentar sa ne mentina interesul treaz timp de trei ore. Cu atat mai putin pare justificat unul despre "Treizeci de ani de democratie", stiut fiind ca pretinsa democratie romaneasca e, in parte, o fictiune.E o speranta, un deziderat si o pioasa nazuinta, mai degraba decat o realitate palpabila, daca admitem ca democratia inseamna mai mult decat un vot partial liber si partial informat, dat din patru in patru ani unei clase politice foarte speciale. Uneia, din care au facut parte activ ori mai fac parte insi cinici, aroganti si mincinosi ca Dragnea si Dancila, ca predecesorii lor, Ponta si Adrian Nastase, ca Petre Roman, George Copos si Dan Voiculescu.Dar si o fictiune se poate documenta onest. In fond, orice istorie e si-o naratiune. Iar tentativa celor doi jurnalisti de a da de capat nebulosilor ani care au debutat in decembrie 89 nu e lipsita de onestitate, de efort real, de munca asidua si de o oarecare doza de talent, ca si de sumedenie de marturii interesante.

Din pacate, pelicula lasa bine camuflate varii subiecte fierbinti.Intre lacune, la loc de frunte, impunitatea criminalilor axei raului din evenimentele primordiale ale celor trei decenii, care au fost revolutia din 1989 si blatul cuplului Iliescu-Roman cu Securitatea, obturate toate, cu grija, de propaganda, fake-news si dezinformari in treizeci de ani de antidemocratie, presa proasta si securism abil.E uimitor ca autorii nu irosesc nicio secunda din timpul amplu alocat documentarului lor spre a determina "Cine a tras in noi dupa 22". Istorici pe care sa-i intrebe si carti pe care sa le consulte ar fi existat, desigur. Dar au preferat sa documenteze istoria fara istorici.Si fara martori ai evenimentelor maturi, informati, echilibrati, responsabili si ramasi onesti de la un cap la altul al acestui rastimp. Cum ar fi fost V. Tismaneanu, seful Comisiei Prezidentiale care a generat raportul condamnand comunismul.Se poate, asadar, afirma ca autorii celor "Treizeci de ani de democratie" s-au lasat incetosati de propriul hybris si dezorientati de mode. Care le-au sugerat o anumita pleiada, nu integral potrivita, de comentatori ai evenimentelor. Intre ei, unii publicisti ilustri, dar aflati frecvent in eroare.Unii au parut interesati sa-si ascunda ori sa-si justifice propriile erori si derapaje. De pilda, sustinerea mineriadei din 1990 de catre Cristian Tudor Popescu. Tot el credea in 1994 ca "occidentalii nu-s socati de ciomegele minerilor, caci sunt obisnuiti cu asa ceva".Si alti observatori s-au cantonat, facil, in afirmatii discutabile, nepuse in discutie de autori, potrivit carora catastrofa (iliescista) ar fi fost "inevitabila". Or, si acum si atunci s-ar fi gasit alternative. Atunci romanii ar fi putut da ascultare celor care, evadati din infernul comunist, "n-au mancat salam cu soia", dar ii avertizasera credibil, decenii la rand, impotriva comunismului si ceausismului. Iar apoi contra FSN, de la microfonul unor posturi de radio ca Europa Libera sau Deutsche Welle.Ei au continuat, in parte, sa-i informeze corect si consecvent pe compatriotii lor si dupa revolutie, dupa Berevoiesti, stagnare, razboaiele iugoslave, declaratia de la Snagov, prabusirea Bancorex si FNI, ori incarcerarea lui Nastase.Unii au ramas pe pozitii si dupa a doua victorie la prezidentiale a lui Basescu, aderarea la UE, condamnarea comunismului, depolitizarea Justitiei de catre Monica Macovei. Ba chiar si dupa oficializarea restaurarii, de catre PSD, a unei noi forme de national-comunism ceausist, dupa martea neagra a lui Ponta, protestele in masa, iscate de incendiul de la Colectiv si cele fara egal si precedent in Europa dupa nefacutele cleptocrate ale regimului Dragnea-Iordache-Tudorel Toader.Documentarul Recorder se incheie, adecvat, cu tematizarea schimbarilor pozitive ale ultimilor ani, marcati de voturile si modificarile de mentalitate datorate emigratiei si emergentei unor segmente care au inteles intr-un tarziu caracterul ucigas al coruptiei si al lipsei legii egale pentru toti.Ar mai fi fost insa de pus intrebari esentialeCare, vai, au ramas nerostite. De ce romanilor le-a trebuit atat de mult sa se dezbare de iluzii? Ce rol au jucat nationalismul si antisemitismul interbelic, rinocerizarile de dinainte de 1945, ierarhii-turnatori, inadecvarea unei elite culturale care, dupa 1968, n-a invatat destul din jonctiunea intelectualilor cu muncitorii polonezi?Sau o presa prea usor de varat, dupa 1990, in buzunarul oligarhiei? Reiese ca documentarul in cauza ar fi, integral, un esec?Defel. Nu-i plicticos. Si-apoi, trei propozitii din cele trei ore rezuma excelent istoria. Le articuleaza Gabriel Liiceanu: "miza nu e sa trezesti constiinta lichelelor. Caci asta ar fi o batalie falsa. Ci sa trezesti constiinta celorlalti (ca nu ai voie sa convietuiesti cu ei in functii de conducere)".Ne-am trezit noi, oare?Petre M. Iancu
www.ziare.com

Articole similare :
comments powered by Disqus