Stiri de ultima ora

Toader: Guvernul îi aparţine prim-ministrului; voinţa premierului este decisivă şi o voi respecta

Toader: Guvernul îi aparţine prim-ministrului; voinţa premierului este decisivă şi o voi respecta
Politic




Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat joi că 'Guvernul îi aparţine prim-ministrului', şi nu preşedintelui României sau Parlamentului, precizând că decizia premierului Viorica Dăncilă în cazul său este decisivă şi o va respecta.



"Există, sigur, Constituţie, există o decizie, cred că 875, a Curţii Constituţionale din 2018, care spune că premierul are rolul decisiv în procedura de numire şi de revocare a unui ministru. Pentru că eu v-am spus şi dumneavoastră faptul că Guvernul îi aparţine prim-ministrului, Guvernul nu-i aparţine nici preşedintelui, nici Parlamentului. Sigur, că el e sprijinit de majoritatea parlamentară... Prin urmare, voinţa prim-ministrului nu că primează, este decisivă şi o voi respecta", a declarat Toader la sediul Ministerului Justiţiei.



Întrebat de jurnalişti de ce mai merge la întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, în contextul în care aceasta a transmis către Cotroceni decizia de a-l remania, Toader a răspuns: "La momentul la care am stabilit că voi merge la 9,30, înţeleg că nu era trimisă la Cotroceni şi am văzut şi eu exprimări diferite, dar, încă o dată vă asigur, domnia sa mi-a spus textual: eu nu pot să vă cer demisia, dumneavoastră apreciaţi, vă gândiţi şi mâine ne întâlnim şi îmi comunicaţi. În sensul acesta am stabilit să ne vedem la 9,30. Dacă într-adevăr a trimis la Cotroceni, sigur că demisia mea rămâne fără obiect".



El a precizat că pleacă mulţumit cu experienţa pe care a dobândit-o la Ministerul Justiţiei.



"Eu cred că mi-am îndeplinit obligaţii - niciodată nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea - şi plec mulţumit de experienţa pe care am dobândit-o, dar nu am venit la minister să dobândesc experienţă, am venit la minister să pun în aplicare experienţa pe care am avut-o, pe care o am, în principal experienţa de fost judecător constituţional. A fost o echipă frumoasă, am făcut parte din trei guverne - al domnului premier Grindeanu, al domnului Tudose şi al doamnei Dăncilă. Eu am avut continuitate, am fost onorat. (...) Eu, personal, sunt foarte mulţumit", a mai declarat Tudorel Toader.



Acesta a negat informaţia că urmează să fie viitorul procuror general al României. "Categoric nu, nici nu mi-a trecut prin minte aşa ceva. Eu am fost procuror la început, visul meu nu e să fiu procuror şi la sfârşit de carieră".



Miercuri seară, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri de la Justiţie, Fonduri Europene şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.



Totodată, premierul a transmis către Administraţia Prezidenţială propunerea de revocare a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi a ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a anunţat Guvernul într-un comunicat.



Pentru Ministerul Justiţiei a fost propus deputatul Eugen Nicolicea; pentru Ministerul Fondurilor Europene - deputatul Oana Florea, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - senatorul Tit-Liviu Brăiloiu. AGERPRES/(A - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)





www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus